Țara noastră a fost zguduită în ultima perioadă de 2 crime înfiorătoare (cea a fetiței de doi ani și a celor 2 tineri din Bălți). Acestea doar prin faptul vârstei victimelor sunt terifiante, te fac să iai calmante, însă sarea și piperul, ca să zic așa, îl pun și colegii mei de breaslă de la unele portaluri de știri.
Aceștia cu lux de amănunte au descris cum s-a desfășurat totul, cum au fost uciși cu bestialitate. Mai mult, decât atât, aceștia au difuzat în prime time (ora de vârf) poze și filmulețe cu victimele (cu fetița de la înmormântare și mai este un video în care apare înainte de a fi ucisă, iar cu cei doi tineri cum au fost găsiți la locul crimei). Nu știu de unde le-au luat, cum au intrat în posesia lor (nu mă refer la reportajul de la înmormântare, pentru că acolo s-au deplasat la fața locului ei înșiși), dar nu ar fi trebuit. S-a încălcat în mod grav și grosolan chiar Codul Deontologic al jurnalistului. Oare chiar goana după vizualizări și rating e atât de acerbă?
Mass-media are menirea de a informa și totodată de a educa publicul. Noi decidem ce informație îi dăm cititorului, telespectatorului și nicidecum el. Da, el decide să apese pe butonașul „like” la știrea noastră, dar jurnalistul trebuie să se gândească cum să trateze știrea, ce are de câștigat cel care citește materialul dacă vede imagini cu cei doi tineri omorâți la Hiliuți. Care e plus valoarea adusă societății în acest caz? Pe fundalul unei pandemii în care teoriile consipiraționiste sunt ca ciupercile după ploaie, iar oamenii trăiesc într-o continuă incertitudine și frică pentru ziua de mâine, jurnaliștii mai pun gaz pe foc cu astfel de articole pline de violență.
Era suficient doar o știre generală, fără detalii, fără a trimite echipe de filmare de la înmormântarea copilei, fără a pune întrebări prostești de genul „E o tragedie ce i s-a întâmplat micuței?”, fără a publica imaginile cu cele două cadavre.
Jurnaliștii din Moldova nu sunt la prima abatere de genul acesta. Vă mai aduceți aminte că în urmă cu câțiva ani, mi se pare că în 2018, la Kaluga (Rusia) a avut loc un accident rutier groaznic cu implicarea conaționalilor noștri, unde și-au pierdut viața moldoveni de-ai noștri, iar alții au rămas schilodiți pentru tot restul vieții. Atunci presa, site-urile de știri au preluat acea filmare cu momentul producerii accidentului sau au filmat, fotografiat victimele la revenirea în țară. Atât de ahtiați au fost după rating încât au uiat că la mijloc se află semenii noștri, uneori poate chiar apropiați? Colegii mei de breaslă, atunci când au filmat victimele sau rudele îndurerate, s-au gândit că le încalcă un drept fundamental – dreptul la intimitate? Și-au pus ei întrebarea: dacă eu aș fi în locul lor mi-ar plăcea să fiu filmat, anume în momentul ăla când simți că lumea ta se prăbușește, atunci când ai dantura distrusă și tu scoți în loc de vorbe niște bolboroseli? Oare chiar fără acea imagine video cu ciocnirea violentă dintre cele trei autoturisme sau fără acei oameni schimonosiți de-a dreptul de durere știrea lor nu ar fi avut impactul scontat?.. Oare chiar publicitatea și senzaționalul sunt mai importante decât omul cu drept la o viață privată?
