În 2021 am sărbătorit 30 de ani de independenţă a Republicii Moldova. Aveam 8 ani atunci când s-a declarat independența, dar ţin minte entuziasmul şi sclipirea din ochii tatălui meu, care a participat la marile adunări naţionale. Îşi dorea să trăiască într-un stat liber, care să-şi decidă singur soarta şi parcursul.
Paradoxul e că în 30 de ani tot ne spunem mereu că suntem independenţi, însă avem regiuni, care au fie autonomie locală (Găgăuzia), ori alta e separatistă (Transnistria) într-o ţară cât o palmă. Trăim într-o ţară independentă, dar cu o mare majoritate a populaţiei plecată peste hotare.
Avem un stat independent cu oameni ajunşi la limita sărăciei. Declarăm că suntem independenţi cu o economie aflată într-o continuă tranziţie, care a devenit între timp cronică sau chiar pe moarte, având în vedere că o întreprindere puternică din punct de vedere economic cum a fost ÎS „Calea Ferată a Moldovei” e aproape falimentară.
Un stat independent în care decalajul dintre bogaţi şi săraci devine tot mai evident, iar legile se bat cap în cap, putând fi reinterpretate după bunul plac al fiecărui. O ţară independentă în care timp de 30 de ani cea mai mare parte a populaţiei ştie că are dreptul, fiindcă e democraţie, însă nu ştie că are şi nişte responsabilităţi.
În Moldova cea independentă de 30 de ani oamenii au însuşit, trăind pe propria piele, noţiuni ca „stat capturat”, „furtul secolului”, „oligarhi”, „corupţie”, „transfugi politic” etc., care ne-au adus titulatura de cel mai sărac stat din Europa.
După 30 de ani de independenţă încă ne mai căutăm identitatea şi suntem întrebaţi de români în ce limbă vorbim (În urmă cu ceva ani am fost la Iaşi şi o tânără m-a întrebat ce limbă vorbim în Republica Moldova. Îmi venea să râd şi să plâng în acelaşi timp.). Tot legat de acest aspect scriitorul Vasile Ernu nota în cartea sa „Intelighenția basarabeană azi: Interviuri, discuții, polemici despre Basarabia de ieri și de azi” (Editura Cartier, 2016): „ Aici, în România, cele mai îndepărtate tărâmuri nu sunt „Patagonia” sau „Insula de foc”, ci ţările vecine. Prea puţini au avut curajul și curiozitatea de a le explora. Mulţi confundă turismul cu explorarea. Turismul este modul de a vizita locuri deja cunoscute, prestabilite de ghidurile turistice, te deplasezi după reţete. Când explorezi, descoperi lucruri pe care nu le-ai știut și nu ţi le-ai imaginat. Turistul este un explorator întors pe dos. Pentru turism ai nevoie doar de bani și „timp liber”, pentru explorare ai nevoie de curaj și de o minte liberă. Îmi spunea un prieten: Kișnev, în idiș, înseamnă undeva departe, un „la naiba-n praznic” generic. Chiar și pentru evreii galiţieni din Imperiul Ţarist, Kișnev era departe, departe de tot. Ca și pentru românii de azi. Tot ceea ce e dincolo de Prut, pentru români, se petrece foarte, foarte departe”.
În statul independent Republica Moldova încă mai răspundem în rusă vorbitorilor acestei limbi ca să ne facem înţeleşi în propria ţară (precizez nu am nimic împotriva ruşilor, îi respect, iar cultura rusă o apreciez).
Pe de altă parte, pe parcursul celor 30 de ani de independenţă moldovenii au dovedit curaj şi şi-au cerut dreptul la libertate, la o viaţă decentă – protestele din 2009, cele din 2015 şi din 2018, au construit noi case cu fermul gând că vor locui şi în continuare aici, au deschis noi instituţii de învăţământ superior semn că investesc în viitorul Republicii Moldova.
La mulți ani, Republica Moldova! La mulți ani cetățenilor acestei țări mici și să contribuim toți la prosperarea acestui stat, pentru că după cum afirma Sir Edmund Hillary, alpinistul care a ajuns primul pe Everest, „Noi nu cucerim munții, ci pe noi înșine”.
