Azi stăm de vorbă cu un tânăr care are o îndeletnicire rar întâlnită printre bărbaţi. Eugeniu Fusu e lucrător social la Primăria Ungheni.
— În ţară sunt mulţi ca dvs.?
— În republică nu ştiu, dar în raionul Ungheni trei bărbaţi lucrează asistenţi sociali. Eu am început ca asistent social în Chişinău încă fiind student. Apoi m-am mutat la Ungheni, am participat la concurs şi am devenit psiholog la centrul de plasament pentru copii, am lucrat câteva luni la Sculeni, pe urmă am trecut la Primăria Ungheni.
— De unde sunteţi?
— M-am născut în Chişinău, acolo mi-am petrecut copilăria, după care am trăit la Călăraşi, iar în 2007 părinţii s-au mutat la Ungheni. Am absolvit Colegiul de Criminologie, apoi facultatea de psihologie la ULIM.
— Se zice că pe primul loc puneţi bunătatea, compasiunea. De la cine le-aţi moştenit, de la mama, de la bunica?
— Desigur, foarte mult înseamnă cei 7 ani de acasă şi mama întotdeauna mă îndrepta pe cea mai bună cale. Cred că din această cauză îmi place să particip la activităţi culturale, sociale şi să-mi împărtăşesc emoţiile pe care e greu să le redai în cuvinte.
— Cine sunt părinţii dvs.?
— Mama nu lucrează, iar tata e peste hotare, el are grijă de familie Eu sunt unicul lor fiu. În aceste condiţii cineva creşte egoist, altcineva – dimpotrivă. Nu sunt căsătorit, deşi am de gând, inima mea e ocupată – în ea e cea mai frumoasă fată din Ungheni.
— Ca să lucrezi cu oameni năpăstuiţi de soartă trebuie să ai răbdare…
— Aşa este. Lucrăm cu diferite categorii, inclusiv cu cei care au dizabilităţi mentale, cu iubitorii de alcool, cu cei nevoiaşi. Ne străduim să le ajutăm, să-i susţinem. Oamenii, desigur, sunt diferiţi, unii sunt recunoscători pentru tot, alţii oricum sunt nemulţumiţi.
— Ce consideraţi mai dificil în munca dvs.?
— Însăşi sfera socială e complicată. Bineînţeles, trebuie să ai răbdare, să ştii a găsi ieşire din orice situaţie. Sectorul meu e Dănuţeni, „curculiovca”, Ungheni-Deal. Ne ocupăm de toate problemele sferei sociale care apar la oameni de orice vârstă.
— Deci, dacă îmi este greu, dacă nu am cu ce trăi, trebuie să mă adresez la dvs.?
— Da, la lucrătorii sociali de la primărie. Suntem 7 specialişti, fiecare are sectorul său. Dar, când merg prin oraş şi văd că unui om îi este rău, neapărat îl întreb cu ce pot să-l ajut. În genere îmi place să vorbesc cu oamenii.
— Dacă aţi avea ocazia să alegeţi, unde v-aţi duce să lucraţi?
— Îmi place foarte mult lucrul meu, atât doar că salariul de 2300 lei nu mă prea motivează. Uneori sunt greutăţi, dar munca îmi produce satisfacţie. Lucrez cu plăcere ca secretar al fondului de susţinere socială la Primăria Ungheni, sunt membru al comisiei obşteşti de stabilire a necesităţii acordării ajutorului material.
— Cu ce vă ocupaţi în timpul liber?
— Dacă locuieşti într-o casă la sol, întotdeauna ai tot felul de ocupaţii, mă întâlnesc cu prietenii la o ceaşcă de ceai, ne ducem la iarbă verde. Prietenii nu se miră de lucrul meu, ei mă înţeleg, sunt aşa cum trebuie să fie prietenii adevăraţi. Acum am foarte mulţi cunoscuţi în oraş care mă salută când ne întâlnim, mulţi sunt recunoscători pentru susţinere, dar sunt şi unii care nu vor zice nici „bună ziua”.
— Cât sunteţi gata să lucraţi în această funcţie?
— Puteri am, dar nu sunt motivat în măsura necesară, în schimb am obţinut o experienţă bună, am pus o bază. Pentru un tânăr salariul trebuie să fie de cel puţin 4000 de lei, dar dacă ai familie şi copii nici această sumă nu e suficientă. Le sunt recunoscător părinţilor, ei sunt un sprijin de nădejde.
— Unde vă vedeţi peste 5 ani?
— Numai nu în Moldova, dacă aici nu se va schimba nimic. Acum mulţi spun că aici nu au ce căuta.
