La vreo câţiva ani de la obţinerea independenţei o întrebare a devenit un laitmotiv în toate familiile de moldoveni. Este o întrebare care cu fiecare an tot mai mult macină societatea noastră, familii întregi s-au distrus, adevărate drame a zeci şi sute de moldoveni au trăit, iar la baza lor e întrebarea – de ce ne pleacă oamenii?
E o întrebare la auzul căreia o greutate îţi apasă coşul pieptului, simţi că nu mai ai aer şi devii vulnerabil, fiindcă te bate gândul şi pe tine de multe ori să pleci sau cei mai mulţi dintre cei dragi sunt la mii de kilometri și te întrebi mereu „de ce au plecat atât de departe?”. Cauţi răspunsul şi îl găseşti doar că doare al naibii de tare, pentru că îţi dai seama atunci că în ţara în care te-ai născut nu mai eşti ascultat, că atunci când te priveşti în oglindă te vezi doar un instrument care ajută la atingerea unor scopuri ale cuiva şi nicidecum ale tale, că salariul îţi ajunge doar pentru a plăti facturile (în cel mai bun caz), pentru că fiecare lucrează doar pentru acea brumă de bani şi nicidecum din entuziasm, pentru că le este mai mult rău decât bine în statul Republica Moldova.
Îmi aduc aminte de multe ori de o reîntâlnire cu o foarte bună prietenă. După ani buni ne-am revăzut în capitala de nord a Moldovei. După îmbrăţişări şi zâmbete s-a lăsat între noi o jenă şi ea îmi zice: „Credeam că se va schimba situaţia, că oamenii vor zâmbi, însă ei tot sunt posomorâţi, tot se îmbracă în acele haine atât de închise de parcă vor să nu le invadeze cineva intimitatea. Să ştii că nici acolo unde am plecat situaţia nu e roz, nimeni nu îţi dă acel salariu bun doar pentru ochi frumoşi, uneori lucrezi 24 din 24, însă oamenii zâmbesc, te privesc în ochi şi te salută cu privirea şi chiar dacă ai vreo durere pe suflet tu o uiţi că acel trecător ţi-a făcut ziua mai frumoasă. Poate de asta am plecat din Moldova – aici nu te simţi om”.
Am ajuns să-i dau dreptate. Mulţi dintre conaţionalii noştri au avut un serviciu bun aici şi totuşi au plecat peste hotare. Nicidecum nu au căutat senzaţionalul, foarte bine şi-au dat seama că nu vor deveni peste noapte milionari, dar acolo ei s-au simţit apreciaţi, munca lor a valorat ceva, iar dacă s-a adresat la autorităţi a fost ascultat, au experimentat normalitatea, au văzut cu proprii ochi cum funcţionează legea pentru ei, că nu se creează evenimente pentru a distrage opinia publică de la adevăratele probleme ale societăţii. Lucruri atât de simple pentru ei, dar atât de mari pentru noi, moldovenii.
Până vom ajunge să ne mai ferim după clasicul „merge şi aşa” încă mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova vor pleca încotro îi duc ochii, pentru că vor să se simtă oameni.
