Mă frământă mereu o întrebare de când am atins majoratul, vârsta când pot să-mi exercit dreptul de a vota. De ce, Doamne, tot de atâtea ori pierde poporul de rând? Doar ne dorim în fond o viață mai acătării, mai fasonată, mai – să n-o lungesc – bună.
Dacă veți citi la întâmplare programele lor electorale, care la o adică se aseamănă parcă ar fi clonate, veți găsi spitale renovate, medicamente gratuite, infrastructură dezvoltată la standarde europene, salarii și pensii majorate, câte și mai câte. În principiu, toate par a fi bune sau chiar foarte bune, dar ele rămân a fi o himeră după ce trece perioada electorală. Eh, hârtia îndură orice, sau mai nou internetul!
Pe când bietul cetățean, își dorește nu strategii de dezvoltare de zeci de pagini scrise într-un limbaj de lemn, ci un pat în cazul în care ajunge la un spital reparat și cearşafuri pe el, „drumuri bune” și asfaltate, care să atingă o grosime mai mare decât a unui deget de ministru, pensie ce i-ar asigura o viață decentă, însă nu doar de „ovsiancă”, „făină de porumb” și… pâine (vecinii noștri de peste Prut ar rămâne trăsniți dacă ar auzi că semenii lor din Republica Moldova sunt foarte „mânțăniți” de faptul că din pensie își pot cumpăra pâine și cam atât, dar uimirea lor ar fi și mai mare când ar mai auzi că aceștia le mai și mulțumesc celor care îi conduc).
Salariile – altă poveste tragico-comică. Pe de o parte, guvernarea le majorează fabulos la unele categorii de salariați, vorbim, spre exemplu, de cei din cultură (excludem faptul că se întâmplă în prag de alegeri), îi dau o speranță poporului alegător că iată-iată depășesc perioada de sărăcie, pe de altă parte, aceștia vor fi plătiți din bugetele locale, ce sunt cam austere. Și aici, iese la iveală adevăratul caracter al moldoveanului – fiecare trage la turta lui. Înțeleg ambele tabere. După ce a primit ani în șir omul din cultură o leafă de câteva sute de lei, care nu-i asigura nici nivelul minim de existență, acești bani sunt o adevărată mană cerească. Primarii sunt de înțeles și ei că nu prea au bani în visterie. Situația e încurcată, dar rezolvabilă prin comunicare și transparență, așa cum s-a exprimat un reprezentant de la autorități.
Până ce aceștia vor ajunge la un consens promisiunea trece ca rezultat onorific al unui partid, care are candidați cu venituri modeste declarate, dar trăiesc pe picior mare cu autoturisme de milioane, case așijderea, unii chiar au în proprietate avioane, alții s-au învârtit până au ieșit basma curată din procese judiciare.
Acum, la încheiere, vreau să vă spun că, după părerea mea, poporul umil pierde alegerile de fiecare dată.
