A căzut din senin virusul acesta ucigaș, ne-a luat pe nepregătite, indiferent de țară, fie că e mai dezvoltată sau nu prea. Dușmanul invizibil lovește fără preget în bogat sau sărac.
Dar, pe lângă pierderile umane și cele economice, acesta scoate la iveală toată mojicia pe care suntem noi în stare să o purtăm în sufletele noastre. Dacă tot suntem buni la proverbe, există și la acest aspect al pandemiei unul – o nenorocire nu vine niciodată singură. Și nenorocirea noastră e că nu suntem înțelegători, că nu suntem empatici și că suntem un fel de Toma Necredinciosul – nu credem și gata în existența virusului, chiar dacă alături de noi s-au trăit adevărate tragedii.
E nenorocire adevărată să stai și să comentezi aberații, să acuzi fără argumente, să râzi despre tragedia unor semeni. Însă, cel mai perfid e atunci când își dorește cineva să cunoască numele, prenumele bolnavului infectat de COVID-19.
Iată eu nu pot să înțeleg de ce și pentru ce îți trebuie aceste date? Ai să te duci să-l consolezi, să-i oferi sprijinul tău? Nu, pentru că din câte îmi dau eu seama, suntem noi un popor așa mai ieșit din standarde, mai deocheat. Mai degrabă îți iei dohot și îi ungi poarta, însemnându-l, stigmatizându- l astfel pe bietul sărman pentru toată viața.
Tot e peste puterile mele de înțelegere, când citesc comentariile de la știrile noastre cu accidente. Textul nu conține niciun indiciu că ar fi vorba de coronavirus, că victim ar fi suferit cumva de acest nou tip de virus. Dar, iată, unii dau verdictul mai repede decât medicul legist – mort din cauza COVID-19. Poate nu ar mai trebui poliția în acest caz să mai lucreze. Doar se știe deja rezultatul. Pentru ce mai trebuie anchete? Și redacția noastră a suferit o pierdere enormă în aceste zile. Am pierdut un membru al echipei. Cineva a avut impertinența să scrie la postarea de pe pagina ziarului că nu cumva a murit de coronavirus? Cât nu ar părea de straniu, pentru sceptici se mai moare în aceste zile și de alte boli. Dovadă sunt certificatele de deces.
Poate vă amuză starea aceasta de pandemie, dar gândițivă la cei care suferă, la cei care își plâng persoana dragă. Încercați măcar o dată să vă puneți în locul persoanelor care trăiesc această durere. Cum v-ați simți să citiți că ați primit bani ca să spuneți că ați fi fost infectați, sau că omul drag a murit din cauza COVID-19?
Pe lângă faptul că bolnavul mai suferă de sechele de pe urma virusului, perioada de recuperare fiind de o mai lungă durată, ea trebuie să suporte stigmatizarea comunității acolo unde trăiește, fiind izolată și lipsită de relațiile interumane, mai trebuie să poarte povara că ar fi un om lacom, un om avar.
La finalul editorialului, vă rog, să nu lăsăm ca acest covid să ne distrugă tot ceea ce e frumos din sufletul nostru, să fim mai empatici, să ne protejăm, indiferent dacă credem sau ba în existența sa, așa cum ne-a sugerat și un primar din raionul Ungheni într-o discuție: „Credem sau nu, trebuie să ne protejăm. Mai bine acasă decât la spital”.
