Ne pasă de oraş, de sate! Suntem implicaţi. Avem idei. Propunem soluţii. Îi sancţionăm fără cruţare pe cei care nu ţin seama de ele. Pe autorităţile care greşesc, cărora nu le pasă, care-şi dovedesc incompetenţa în rezolvarea problemelor cu adevărat importante! Preţ de un like pe Facebook. Sau, hai, cel mult o distribuire, dacă nu ne-ajung expresivele ”reacţii” virtuale. Dar oare doar de atât suntem noi capabili?
Suntem setaţi pe sistemul ”să ne scoatem” în orice împrejurare: cu gura mare şi replici acide, cu argumente scoase din context şi plasate în aşa fel încât să ieşim cât mai puţin şifonaţi dintr-o situaţie delicată, ori aruncând responsabilitatea pe alţii. Zilnic suntem puși în fața unor situații, care de cele mai multe ori ne împing să urâm sistemele, să boicotăm reguli, să sfidăm legile şi bunul simţ. Autoritatea a devenit o utopie, o chestiune în care aruncăm sistematic cu pietre pentru că ”e democratic” şi pentru că uscăturile au devenit mai vizibile. Uităm nepermis de des că, atunci când suntem la ananghie, tocmai în bunul simţ, în legi, reguli, într-un poliţist, un medic sau un militar ne punem speranţa. Că furia, oricât de îndreptăţită am socoti-o, e ca lumânarea de la capul mortului: poate luminează, dar nu deşteaptă.
Am observat de multe ori tineri revoltați ieșind din diverse instituții ale statului înjurând și văicărindu-se. Am văzut cum își canalizau toată furia asupra vreunei autorităţi a statului, care impunea reguli care nu le conveneau şi pe care erau predispuşi, în procent mare, să le încălce. Am urmărit postări și reacții ale tinerilor mămici pe rețelele de socializare, revoltate de un sistem pentru care mai mult ca sigur nu au cotizat niciodată, nici măcar un bănuț. Am văzut ”revoluționari” veniți de peste hotare cu pretenții pentru o țară ca afară. E drept că societatea, în ansamblul ei, te dezamăgeşte uneori. Poate te numeri printre cei care vor servicii de calitate şi respect, convins fiind că ţi se cuvin. Dar oare tu, acel cetățean revoltat de condițiile din spitale, de atitudinea medicilor, de incapacitatea unor specialiști, de autorități incompetente, tu, cel care ești ferm convins că ți se cuvin servicii de calitate, cu ce ai contribuit la schimbarea lui?
Să fie clar. Nu trebuie să fii plătit sau să deții vreo funcție ca să fii om. Şi om înseamnă să îţi ţii locul curat, să îţi plăteşti impozitele, să răspunzi pozitiv când alţi semeni ai tăi au o iniţiativă benefică pentru comunitatea din care faci parte, să îţi educi copilul, neaşteptând ca şcoala sau facultatea, făcută pentru că aşa dă bine, să facă minuni. Să înţelegi că nu ai voie să te plângi când greşeşti şi că este de aşteptat să suporţi consecinţele când din lene, răutate sau un fals spirit justiţiar ori dintr-un fel de falsă resemnare încalci reguli.
Cred că dacă ne dorim cu adevărat o schimbare, ea ar trebui să vină în primul rând de la noi. Și apoi de la instituții. Schimbarea începe de la cel mai mic și nesemnificativ lucru, poate părea banal, dar așa este. Să lăsăm furia, comportamentul contagios, împrumutat, copiat şi multiplicat până la rangul de fenomen de masă și să fim oameni și adevărați cetățeni.
