Mă uimesc mereu femeile ca Viorica Bucătaru, meşter popular, conducătoarea Centrului de meşteşug artistic „Fantezie” de la Palatul Culturii Ungheni.Tânără, frumoasă, talentată, energică, o femeie puternică care, s-ar părea, poate face tot ce ţine de creaţie. Dacă aţi vedea numai cum conduce maşina!
— De unde sunteţi?
— De la sud, din raionul Cahul. Am absolvit colegiul de arte „Ilia Repin”, actualmente „Alexandru Plămădeală”. La 19 ani m-am căsătorit şi abia acum îmi fac studiile la facultatea de arte aplicate şi design. În schimb, am reuşit să cresc doi copii, mă mândresc cu ei, sunt talentaţi, deştepţi, frumoşi, independenţi, fiica Mădălina şi fiul Iaroslav.
— Au cui să semene. De la cine aţi moştenit talentul?
— Tatăl meu era meşter popular, iubea nespus artele. A dorit să înveţe la şcoala de arte, dar tatăl lui, bunelul meu, era foarte aspru, considera ceva neserios îndeletnicirile legate de creaţie şi nu i-a dat tatei voie, atunci el a intrat la facultatea de fizică şi matematică. Neamul nostru, Pilenov, e foarte talentat. Nu am sânge moldovenesc, dar sunt patriotă.
— Oraşul Ungheni…
— De 18 ani e casa mea. Arăt tânără pentru vârsta mea? Am gene bune. Iar frumuseţea… Frumuseţea omului vine din interior. Dacă e frumos la suflet, se ocupă de ceea ce-i place, e frumos şi la exterior. Se întâmplă ca omul să fie frumos, dar dacă e răutăcios, supărat, acest lucru îl face neatrăgător.
— Cu ce v-a cucerit băiatul de v-aţi căsătorit la 19 ani?
— A învăţat la Academia de Poliţie, a lucrat după specialitate, dar de mult s-a recalificat. Eu sunt o luptătoare şi îmi plac bărbaţii înalţi, oacheşi, brutali, dar el m-a frapat prin bunătate, onestitate, cumsecădenie, nu te va trăda, nu te va înşela. Când l-am întâlnit, mi s-a părut că mă aflu sub aripa tatei care mă ocrotea.
— Cum aţi ajuns la Palatul Culturii?
— Sunt aici doar de trei ani, anterior am lucrat profesoară de desen, pictoriţă la fabrica de ceramică. Şi aici sunt pictoriţă, pot să desenez nu doar placate, ci să mă ocup de tencuiala decorativă – pereţii din hol şi chiar câteva case din Ungheni confirmă acest fapt.
— Ce mai pot mâinile dvs. firave?
— Ele nu sunt atât de firave. Pot să ridice cu uşurinţă un sac de rotband, să ţină sfredelul electric. Viaţa te învaţă de toate. Mă descurc bine cu spatula, ştiu a face batic, a confecţiona un vitraliu, lucrez cu argila polimerică şi confecţionez măşti, dacă e nevoie de decoraţii – le fac. Nu mă opresc la cele realizate, caut tehnici noi. Recent am fost invitată la Vaslui, la încondeiat ouă. De aceea acum mă interesez cum le încondeiau la noi.
— Pentru talentul dvs. nu e prea strâmt în limitele Ungheniului? Cum vă vedeţi viitorul? În „Fantezie”?
— Deseori mi se spune acest lucru, cu atât mai mult cu cât la nivel local talentul nu e prea apreciat. Ce să spun de „Fantezie”? Îi învăţ cu plăcere pe copii ceea ce ştiu eu a face. Pe viitor vreau să mă realizez, să mă simt împlinită, să am un anumit statut de om de creaţie, să ies la nivel de republică, şi, de ce nu, la cel mondial.
— Dar din această cauză apare o anumită lipsă de satisfacţie.
— Uneori mă gândesc că trebuie să plec, chiar îmi doresc acest lucru. Acum perfectez documentele. Vreau să urc în maşină şi să plec, să aleg unde aş putea aplica măiestria mea, cu atât mai mult cu cât cunosc persoane care îi susţin pe cei ca mine. Mi se propune să pregătesc lucrări pentru o expoziţie personală, deoarece nu am aproape nimic, am împărţit şi am dăruit tot.
— Succes. Sper că încă vom auzi de Viorica Bucătaru, pictoriţă vestită în Moldova.
