Ca în orice sistem, fie că vorbim de sănătate, de justiție sau de educație, există atât reușite demne de laudă, dar sunt și situații negative, întâmplări care de multe ori lezează drepturile omului, iar în momentul când aceste sesizări ajung la noi la redacție, este normal să reacționăm. Iar aceste reacții conducerea multor instituții le ia ca pe niște prejudicii de imagine în loc să le accepte, să bată alarma și să se corecteze.
Noi, ziariștii, prezentăm informații atât pozitive cât și negative despre anumite instituții. Deseori observăm cum diferiți șefi și directori parcă se află în al nouălea cer atunci când te adresezi către dânșii cu subiecte care îi favorizează și cum devin iritați și agresivi atunci când le comunici anumite probleme ce provin din partea cititorilor. Am sesizat că majoritatea dintre ei mereu vin cu același răspuns, aproape identic: „Cineva mă sapă și vrea să vină în locul meu”, „De multă vreme cineva mă sapă, am avut un conflict și mi-a promis că o să-mi facă probleme”, „Oamenii aceștia sunt veșnic nerecunoscători, s-au învățat să sape și să sape”… Aproape la toate sesizările apare expresia ce conține verbul a săpa.
Vreau să spun, că nu cei care nominalizează problemele sapă pe cineva, ei vor decizii concrete, rezolvare urgentă și eficientă. Dacă instituția își face bine treaba, nimeni nu sapă, dar pentru aceasta trebuie ca șeful sau directorul să mai asude bine, să organizeze bine activitatea, să asigure transparența, să nu ascundă ceva de ochii lumii, oricum totul, mai târziu sau mai devreme, se va descoperi. Ar fi bine ca săpatul să fie lăsat pe seama gospodarilor, iar instituțiile publice să folosească critica ca pe ceva constructiv, pentru că nimeni nu dorește să ia locul cuiva.
