În toate zilele citim sau scriem, în cazul nostru, al jurnaliștilor, despre accidente rutiere cumplite, care s-a produs pe drumurile țării noastre. O mamă și-a pierdut viața, la fel și unul dintre cei doi fii, în vârstă de 11 ani. Cel de-al doilea, de 14 ani, a scăpat cu viață, dar a rămas traumat, atât fizic, cât și emoțional.
O altă zi, un alt accident. De această dată un tânăr, de doar 21 de ani, a murit într-un accident rutier. Și tot așa statistica devine sumbră, iar viețile celor rămași în viață sunt mutilate de durerea pierderii celor dragi.
Acestea sunt doar câteva evenimente rutiere nefericite, tragice, care ne fac să ne dăm seama cât de subțire firul vieții în realitate, cât de fragili suntem și că nu suntem nemuritori.
Atât timp cât suntem vii alegem să ne pierdem timpul și viața încercând să adunăm bani, „suferim” pentru fiecare vecin care are mai mult decât noi, ne dorim cu ardoare ultimul model de telefon, cele mai scumpe mașini, vacanțe în locuri cât mai deosebite și, în toată această goană de a aduna bogății, uităm, de fapt, că depindem de o secundă, fracțiune de secundă chiar.
Evităm să admitem că într-o fracțiune de secundă, ne putem pierde viața și atunci nu va mai fi atât de important cu ce suntem încălțați, nici ce mașină am condus, nici spre ce țară sau destinație exotică plecam și nici dacă am ajuns la timp la o întâlnire de afaceri. Clipele pe care le avem sunt extraordinar de prețioase și viaţa nu-ţi oferă niciodată o a doua şansă ca să o iei de la început.
De cele mai multe ori uităm să ne bucurăm de ce avem, că uităm să apreciem omul de lângă noi și numai după ce moare ne dăm seama cât de mult valora ei pentru noi. Deseori ne pierdem timpul fiind invidioși, frustrați și de neconsolat. Mă surprind de multe ori cu gândul că nu avem deloc milă de noi, gonim, gonim la nesfârșit să fim primii. Nu contează unde, doar trebuie să fim primii și atât. La grădiniță, în școală, primii la semafor, primii în club, primii, primii…
Chiar și primii la viteză pe șosele ca să dovedească cuiva că are mașină mai cu fițe, dar, din nefericire ajunge doar o cifră în actele constatatoare ale poliției și ale altor reprezentanți, care se ocupă de statistica accidentelor rutiere.
„În fiecare dimineață, la sculare, suntem creditați cu 86400 de secunde de viață pentru ziua respectivă, și seara, când ne culcăm, nu există un report al lor, ce n-a fost trăit în cursul zilei este pierdut, ieri a trecut. În fiecare dimineață, magia reîncepe și noi ne jucam cu această regulă de neocolit: banca ne poate închide contul în fiecare moment, fără nici un preaviz; în orice moment, viața se poate opri. Și atunci, ce facem cu cele 86400 de secunde zilnice? Nu sunt oare secundele de viață mai importante decât dolarii?” (Marc Levy).
