Uniunea Sovietică, venerată de unii, a murit. Gata, nu mai există, de mult nu mai există! Resemnați-vă, a murit și nu se va întoarce! Așa cum nu se vor mai întoarce vreodată prețurile în copeici ale produselor alimentare, „difițâturile”, tinerețea părinților, a buneilor noștri. Dar noi continuăm să o tot invocăm, să o resuscităm, să ne închinăm la ea cum unii se închină la moaște.
N-ar trebui să ne supărăm că această etapă a trecut. Nimic nu e veșnic. Și cum ne place nouă să zicem, dacă s-a întâmplat așa, înseamnă că e spre binele nostru. Dar ca să ne fie bine în prezent și în viitor trebuie să lăsăm în pace trecutul. Să ne fie doar o lecție.
Unii devin tare sensibili când le pomenești despre Uniunea Sovietică sau despre Rusia. Îți aduc argumente din istoria mai veche și mai nouă, din istoria sovietică pe care au învățat-o. Desigur, nu neapărat sunt veridice aceste argumente, puteau să se întâmple doar în povestirile lui moș Ivan, după ce dă peste cap câteva pahare de tărie. Înțeleg că părinții noștri, odată cu destrămarea URSS, au trăit vremuri grele, au suspinat după timpurile când primeau salariu pentru că munceau la fabrică. Chiar dacă nu prea aveau ce cumpăra din magazine și toată nădejdea era la cumătra Valea, vânzătoarea, care te anunța când primea marfa. Poate și copiilor le era mai simplu. Nu exista concurența materială între semeni. Dar, iarăși, acele vremuri au fost depășite, iar acum trăim într-o altă eră.
Îmi explica cineva, cică, cutărescu, când avea 30 de ani, puterea l-a făcut președinte de soviet sătesc. Altcineva, în virtutea funcției pe care o ocupa în timpul „domniei URSS”, și-a construit casă, și-a ajutat rudele să își ridice și ele locuințe. „Oare le era rău? Amândoi au ocupat funcții mari, la o vârstă tânără, dar acum fac propagandă împotriva rușilor. Cică, sunt cu Europa, cu România. Nu e corect”, se agita omul. Anume că se agită atunci când pronunță cuvântul România, chiar dacă al său nepot merge la grădinița care a fost reabilitată din grantul oferit de poporul român. Tot tremuriciul îl apucă și atunci când aude că Moldova visează la Uniunea Europeană, chiar dacă ai săi copiii de mai mulți ani muncesc și locuiesc în Spania. Întrebat de ce Rusia, atât de iubită de acesta, nu dă o mână de ajutor școlilor, grădinițelor de la noi din țară, nu a construit măcar un kilometru de drum, nu oferă mii de burse la studii universitare, omul a tăcut.
Te lasă mască argumentele invocate și de către tinerii care s-au născut când Uniunea Sovietică se destrăma. Acum au vizitat jumătate de Europă, în fiecare week-end sunt la Iași, la distracții, dar ei vor ca Rusia să ne fie soră mai mare, fie și una vitregă.
Dragi moldoveni, să ne trezim la realitate și să mergem înainte, fără a mai invoca trecutul. Pentru că acolo de unde am plecat puține s-au schimbat. Europa este noua noastră cale. Ajunși acolo, nu va mai trebui să luptăm, așa cum o facem acum. Nici cu corupția, nici cu sărăcia lucie în care ne-am pomenit, nici cu oligarhii, nici cu politicienii vânduți, nici cu noi înșine. Odată ce legile noastre se vor racorda cu cele europene și oligarhii vor sta la răcoare, iar corupția va fi stârpită, și noi vom trăi bine. Dar ca să înțelegem aceasta trebuie să ne trezim pentru că popoarele care dormitează fie dispar, fie devin robi.
