Reînviem tradițiile populare, readucem la viață costumul național, păstrăm covoare, meșteșuguri, lucruri vechi, dar de ce nu păstrăm istoria pe care ne-o redau clădirile vechi? Din fericire, există încă entuziaști care încearcă să facă acest lucru. Nu păstrăm doar pentru că nu avem bani? Statul a luat sub protecția sa, în temei, bisericile cu o istorie de secole, dar ce să facem cu Școala Roșie din Cetireni sau conacul lui Dumitru Cuțîlu din Florițoaia Veche?
Directorul Muzeului de Istorie și Etnografie Ungheni, Vasile Iucal, spune că raionul este sărac în clădiri istorice, aici nu au fost moșii bogate și cetăți. A rămas doar Școala Roșie din Cetireni, care este din ce în ce mai distrusă, spune el, și e păcat că nu putem salva puținul care există. În Ungheni, este clădirea gării și a primei școli, unde mai târziu a fost oficiul poștal, iar acum totul se prăbușește. Cinematograful „Octombrie”? Potrivit interlocutorului, aceasta ține de arhitectura sovietică stalinistă, dar ea vorbește, de asemenea, despre o anumită perioadă a istoriei noastre din anii 50-60 ai secolului trecut, la fel ca și clădirile de locuit cu multe etaje, numite „hrușciovka”.
Poate câte un leu, câte un bănuț, așa cum oamenii colectează pentru biserici, să se adune pentru restaurarea acelor clădiri care au jucat un anumit rol în viața generațiilor anterioare? Interlocutorul consideră că, din punct de vedere politic, nu al religiei, este mai bine să se construiască biserici, cică, acest lucru aduce capital politic, dar ce le va oferi acestor mecenați restaurarea unei clădiri istorice? Parcă lor le pasă că în Școala Roșie pe vremuri a predat scriitorul Vasile Vasilache, au învățat multe personalități? Deocamdtă nu există informații complete despre istoria acestei școli, dar, potrivit lui Vasile Iucal, au intenția de a face acest lucru. El spune că aceasta este o școală-tip, în Moldova la începutul secolului XX au fost construite mai multe, dar numai aceasta a rămas. Așadar, putem spune că raionul Ungheni a fost norocos, pentru că numai aici a supraviețuit această clădire din cărămidă roșie, trainică, cu o arhitectură interesantă.
Specialistul a vorbit de asemenea despre arhitectura populară – casele construite în perioada de până și după război în stil tradițional. Ar fi necesar să se ia măsuri pentru a le păstra în sate, creând muzee acolo. Toamna trecută, de exemplu, au găsit o casă extraordinară în Mănoilești, potrivit interlocutorului, în ea au trăit artiști, oameni de creație. Acum, această casă, veche de jumătate de secol, este goală, dar primăria ar putea să o cumpere, pentru că ea este un muzeu gata făcut. Astfel de case în raion sunt vreo zece. N-ar fi rău ca la Petrești, unde există o casă veche, să se transfere în ea muzeul amenajat în școală.
Apropo, am vrut să aflu povestea unei alte clădiri, cea din satul Buzduganii de Sus. Cum spun bătrânii, ea ar avea peste 100 de ani. Locuitoarea satului, Nadejda Dziuba, povestește că, din spusele mamei sale, acolo a fost biserica în care aceasta s-a cununat în 1938, apoi a funcționat școala primară românească, după care din nou a fost biserică. Ea povestește o istorie uimitoare că acum trei ani a fost marcat centenarul Evangheliei, pe care bunicul ei, Vasile, a adus-o de undeva și care a pus începutul istoriei bisericii din localitate. Apropo, în curtea casei sale mai stă casa părintească, asemănătoare unei jucării, cu odăițe mici, totul în ele se păstrează ca și cum stăpânii adineaori ar fi plecat cu treburi.
De menționat că în noiembrie anul trecut, în timpul unei conversații, conducătoarea ansamblului-model „Țărăncuța” din Florițoaia Veche, Lidia Bolșoi, a subliniat că „una din bogățiile pe care le-am moștenit de la străbunii noștri este biserica, care datează din anul 1890 și a fost construită de boierul Dumitru Cuțîlu, în ea sunt oficiate toate evenimentele principale din viața fiecăruia dintre noi. Ea este inclusă în Registrul monumentelor ocrotite de stat, este un monument de arhitectură de importanță națională și e de datoria noastră de a o păstra și de a o transmite generațiilor ce vin după noi”.
Poate atât timp cât avem posibilitatea de a păstra ceva ca să transmitem generațiilor următoare, să facem acest lucru?
