Dumnezeu, rugăciune, niște termeni care pe unii îi dezgustă, pe alții îi lasă indiferenți, altei categorii i se scurge prin ureche, dar nu le sesizează, și doar o mică parte din oameni le trec prin minte și le coboară prin inimă încrezându-se în puterea nemărginită a lui Dumnezeu și cum spune Hristos: a unora ca acestora este împărăţia cerurilor. Atâtea greutăți ne apasă viața fiecăruia individual că de comun nu putem rezolva multe întrebări, neînțelegere în țară, ispite în biserică și poticnire a întregului popor. Toți dau idei dar nimeni nu ascultă de Glasul care dă și soluții. Hristos a spus clar, Matei 6, 33: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.
Cine astăzi mai mizează pe Dumnezeu în viața sa? Și dacă o face, atunci mulți o fac din îndatorirea istorică căci așa am auzit de la părinţi,.. dar unde e credința și dorința fiecăruia de a se întâlni cu Dumnezeu în faptele bune, în ajutorarea aproapelui, dar cel mai important în ajutorarea personală fiindcă oricât de mult nu am vrea să ajutăm pe altul, ținem la noi mai mult?
Vine momentul când căutăm răspuns oriunde, dar nu în inima noastră, și de fiecare dată când ceva merge prost la noi ca familie, serviciu, afaceri, etc., dăm vina pe toți, doar numai nu pe noi. Îi vedem pe toți cum greșesc, dar nu ne întrebăm pe noi, de unde am început noi a greși. De unde începe momentul în care nu mai există Eu și Dumnezeul meu și am transformat totul în Eu și Sinele meu? Am lăsat Punctul unde trebuie să ajungem și ne rotim în jurul punctului ce vreau să fac!
Toate neclaritățile vieții, toate obstacolele și eșecurile din viața noastră se datorează doar unei singure persoane EU și nimeni mai mult.
Un caz ce a avut loc zilele trecute și care care afirmă neînțelepciunea noastră ca oameni de a gândi cu o verticalitate clară. S-a apropiat mama unei fete și m-a întrebat ce să facă, căci fata a născut nefiind căsătorită, copilul având 20 zile de la naștere, dar este într-o relație de concubinaj cu băiatul și ar dori ca zilele astea să se cunune ca să nu trăiască în păcat tinerii… Și multe alte probleme au apărut și doresc să o facă cât de curând posibil. Și când am argumentat că după 40 zile de la nașterea pruncului I se citește mamei rugăciunile și apoi facem celelalte lucruri, ea s-a uitat cam nedumerită și a învinovățit Biserica că nu dorește să săvârșească Taina Cununiei asupra tinerilor.
Este un caz care se repetă periodic cu mici excepții, dar totuși, doamna în cauză s-a revoltat de ce nu dorim să facem cununia, căci nașii pleacă peste hotare și tinerii trăiesc în desfrâu! Dar mult stimata doamnă nu a sesizat că tinerii trăiesc în desfrâu deja de peste 9 luni și au și un copil și în această perioadă nu a întreprins nimic. Luăm apă în gură când e de vorbit și paie aprinse în cap când e timpul de ascultat.
Cazuri pot fi multe, fiecare cu ispita lui în viață, dar nu e problema esențială în cădere ci cum ne ridicăm, cum facem ca să trecem peste greutățile care noi singuri le și inhibăm în noi și vin ca niște bariere între noi ca oameni și Dumnezeu. De aici apar foarte mulți oameni care Îl ispitesc pe Dumnezeu afirmând că El nu există, sau El e atât de bun, că ajunge să ne rugăm doar acasă fără a mai trece pragul Casei Lui.
Ispitele sunt povara omului nepriceput care se pierde în istețimea minții sale și curățirea ca prin foc a celor curați cu inima și înțelepți care cerând mila lui Dumnezeu atunci când cad, știind a se ridica și depășind greutățile vieții, se apropie de Dumnezeu.
Chiar și calvarul prin care trece acum Moldova este o consecință a moleșelii noastre religioase. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide… Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El? (Matei 7, 7-11).
