Medaliată cu argint la campionatul național de armwrestling (skanderbeg, cunoscut în limbaj popular drept „braț de fier”, în franceză ”bras de fer”, engleză ”arm wrestling”- ori sub forma incorectă „skandenberg”, este o întrecere sportivă în care doi adversari își măsoară forța brațelor pe o suprafață plană) și a doua moldoveancă aleasă în calitate de arbitru la o competiție sportivă din România.
— Cine este Nicoleta Bodrug și de unde vine?
— Sunt originară din satul Hârcești. Actualmente sunt studentă la două universități – Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ”Constantin Stere” și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testimițanu”. Paralel cu studiile lucrez la Institutul de Cardiologie în calitate de asistentă medicală, mai fac și sport.
— Cât de mult te-au marcat locurile și oamenii de unde vii?
— Foarte mult, dar, din păcate, nu dispun de mult timp liber ca să mă pot duce acasă ori de câte ori îmi doresc. Mă duc la Hârcești o dată la 6 luni, dar trăiesc niște emoții de nedescris când revin acolo. Oamenii din sat mi-au oferit dragoste și chiar îmi este dor de casă foarte tare.
— Știu că ai câștigat un loc de frunte la primul campionat de armwrestling. Spune-ne mai exact ce loc și dacă vei face o carieră sportivă sau vei deveni medic?
— În cadrul Campionatului Național la armwrestling am devenit vicecampioană la categoria senioare, 65 kg. Pentru a ajunge la această greutate în decurs de o săptămână, înainte de campionat, am slăbit cu 7,5 kg, făcând exerciții cardio și fără a consuma alimente. Însă am făcut concluzia că a fost o greșeală mare, deoarece forțele mele au scăzut. La această competiție am participat și în calitate de arbitră. A fost o zi foarte încărcată, tensionată. Optsprezece ore am stat în picioare, dar totuși am obținut o experiență deosebită, dând start la un nou început în armwrestling — cel de arbitră.
— Când armwrestling-ul a devenit o pasiune pentru tine?
— De la început vreau să vă zic că e un sport mai mult specific pentru bărbați, dar și domnișoarele au început să-l practice și au multe succese, pentru că dacă îți dorești cu adevărat, atunci reușești.
Am luat pentru prima dată cunoștință de acest sport în luna octombrie sau, mai bine zis, la finele lunii. Eu mă antrenez zilnic la complexul sportiv al Universității de Medicină și acolo vedeam și echipa de armwrestling și mi-a apărut interesul față de acest sport. Dar cel care avea să-mi deschidă calea a fost antrenorul Mihai Grumeza. Împreună cu el am început antrenamentele intensive pentru a putea evolua și a avea succese.
— Cine a fost alături de tine, atunci când ai decis să participi la competiția națională și te-a încurajat?
— Alături de mine sunt foarte multe persoane care mă încurajează – mama, antrenorul, președintele Federației Naționale de Armwrestling, Marcel Darie, și fetele din echipă. Dacă e să vorbesc despre echipa feminină din Moldova, aș spune că suntem o familie, unde ne bucurăm pentru rezultatele fiecăreia. Dar totuși persoanele care îmi sunt cele mai apropiate și care îmi insuflă cea mai mare încredere și forță sunt mama și antrenorul Mihai Grumeza, fiind deosebiți. Succesele mele sunt o mulțumire pentru mama, care mi-a fost alături mereu.
— De ce ai ales medicina și nu Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport?
— Medicina e dragostea mea din copilărie pe care nu o voi înșela și nu mă voi despărți de ea niciodată. Sunt o persoană multilaterală, care încearcă să se implice în orice domeniu și activitate. La sigur că mi-a apărut și gândul să învăț la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, dar apoi mi-am zis că pot să fac sport și în afara unei instituții de profil. Eu am practicat sportul de mică. L-am îndrăgit și mă conduc după vechiul dicton: „Într-un corp sănătos, o minte sănătoasă”.
— Ai un regim alimentar strict? Și, în context, ce muncă depui pentru a rămâne în formă?
— Fac 2 antrenamente pe săptămână la complexul sportiv din incinta Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testimițanu”, și o zi de sparring, lucram la mese speciale, unde însușim noi tehnici.
— Ce spune familia ta despre această pasiune? În general, pasiunea pentru sport e o moștenire genetică sau ești prima?
— Membrii familiei întotdeauna au iubit sportul, chiar și rudele. Deci, sportul e ceva genetic. Un exemplu pe care l-am urmat e verișorul meu Constantin Bejenaru, campion mondial la box.
Notă:
Succesele Nicoletei Bodrug — în cadrul Centrului de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, unde și-a făcut studiile în perioada 2012 – 2017, a fost membră a echipei de volei timp de 5 ani, cu care a obținut 2 ani la rând locul III, un an – locul I în cadrul competițiilor la care am participat; la armwrestling primul premiu, medalia de bronz, l-a obținut în octombrie 2017, apoi au urmat alte două concursuri în decembrie — Open ”Body Boom Armwrestling” și ”Jungle Fitness Armwrestling Cup”, unde a câștigat la ambele brațe; tot în anul ce a trecut a luat titlul ”Debutanta anului 2017”, a obținut certificatul de absolvire a seminarului de arbitraj în cadrul Campionatului Național la armwrestiling din martie, curent.
