Nu sunt de partea nimănui, nu-i fac nimănui imaginea prin ceea ce voi scrie mai jos. Precizez acest lucru ca să nu las loc la diferite interpretări.
Am mers la un eveniment recent, care din pură întâmplare, s-a desfăşurat pe Piaţa Independenţei. Am făcut poze la florile din faţa primăriei. Sunt frumoase, sunt sădite în aşa fel ca să placă ochiului şi mi-am zis că ar fi bine să le publicăm şi pe pagina de facebook a ziarului. Să ne bucurăm că avem un oraş frumos în ciuda multor probleme cu care se confruntă (străzi cu drumuri încă nereparate, curţi în care trebuie să mai încalţi ciubote etc.). Bine a zis acel cineva când a afirmat că „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la târg”. Aşa am păţit eu, atunci când am citit comentariile. În majoritatea lor oamenii se plângeau că numai în faţa primăriei e atât de frumos, pe când în curţile lor – nu.
Au dreptate într-o oarecare măsură doar cei în a căror curte nu sunt reparate drumurile de acces. Aici autorităţile publice trebuie să intervină. Însă cu amenajarea responsabili sunt locatarii. De ce nu ne lăsăm de vechea mentalitate, când altcineva trebuia să facă în locul nostru?
La altceva, însă, am dorit să atrag atenţia în acest editorial, ceva care mă frământă de mult timp. Pe mine mă surpinde la majoritatea textelor celor care comentează – ura. O ură cronică, frustrantă şi care până la urmă nu rezolvă nimic. Ograda tot va fi cu PET-uri de la berea consumată, în jurul acelor câteva bănci din ogradă tot vor fi grămăjoare de coji de la floarea-soarelui, pungile de la cipsuri vor da culoare în continuare curţii. Mai bine să ne otrăvim cu răutate, să ne înveninăm şi să comentăm decât să punem mâna şi să facem curat.
Eh, şi când te gândeşti că ne place să o spunem cu voce că suntem un popor creştin, şi de aici se înţelege că suntem binevoitori, că nu ar trebui în Săptămâna Patimilor să vorbim de rău, să avem gânduri urâte. Însă comentariile abundă de ură, de „să moară capra vecinului”, adică de invidie. Nu, majoritatea dintre noi nu ne putem bucura sincer pentru reuşitele vecinului, pentru iniţiativa lor. Spre exemplu, într-o casă cu trei nivele doar 3 locatari ies şi fac curat, ceilalţi arată cu degetul că de ce au adus anvelope uzate. Din cauza lor ei nu mai au cu ce respira. Din cauza cauciucurilor nu pot respira, însă gunoiul nu îi deranjează absolut deloc.
Le găsim mereu câte un clenci. Dacă au cauciucuri uzate, care sunt transformate în ceva atractiv, atunci vociferăm că sunt periculoase. Da, sunt periculoase. Însă cine îşi asumă cheltuielile pentru achiziţionarea acelor articole care nu sunt nocive şi ar arăta bine în curte? Tacem mâlc, ne închidem între cei 4 pereţi ai apartamentului şi navigăm pe facebook în căutare de postări la care să mai comentăm fără a ne aduce contribuţia de a soluţiona problema.
