Pe stradă, la ușa vreunei instituții, în sufletul apropiaților ne place să scuipăm. Ne luăm la întrecere, așa ca la un campionat sportiv, care și cât mai departe poate scuipa și cantitatea să fie mai mare. Că, na, să fim noi primii, să urcăm pe podium. Nici nu ne dăm seama cât de penibili suntem. Vă amintiți povestea în care împăratul era, de fapt, gol, dar credea că are cele mai scumpe haine? Bietul s-a lăsat amăgit de doi pungași din prea mare dorință de a fi unicul. Povestea e „Hainele cele noi ale împăratului” de Hans Christian Andersen.
Iată și noi așa suntem. În deșertă-ciunea noastră credem că suntem cei mai buni, că așa sfidăm răul din societate, că dovedim că suntem „eroi”, dar, de fapt, ne arătăm slăbiciunea că nu putem face față unei probleme, că nu avem cei 7 ani de acasă, că nu știm să ne respectăm pe noi și pe cei din jur.
Zilele trecute, îmi povestește colega, vecina ei, o femeie deosebită, cu studii superioare, care face curat în scară mai tot timpul, a fost martora batjocoririi propriei munci. Iată ce s-a întâmplat. Un alt vecin a trecut demonstrativ și a scuipat practic în fața ei. I-a arătat într-un fel că el nu se coboară ca ea până la nivelul de a strânge gunoiul de pe scară.
Același lucru e și pe stradă, în parc. La doar câțiva centimetri se află coșul pentru gunoi, ei scuipă cojile de la semințele de floarea-soarelui chiar pe trotuar. De fumători nici nu mai zic nimic. Fără nicio jenă și fără nicio etică aceștia scuipă cu atâta bravadă că îți pare că așa trebuie să fie, că e la ordinea zilei. Și tu, ca nefumător/nefumătoare, trebuie să fii mândru/mândră că te-a ales pe tine să fii martorul (a) expectorației sale aproape cafenii de la atâta tutun.
Campioni la scuipat suntem atunci când vine vorba de relațiile interumane. Scuipatul în suflet e cel mai nasol, adică răul cel mai rău. Citeam comentariile la știrea cu bebelușul mort în urma căzăturii din cărucior. Atâta răutate față de medici nu mi-a fost dat să mai citesc. Până și „oi cachi” cu sens de oi căpiate, care conform DEX-ului înseamnă: 1. (Despre ovine și bovine) Atins de cenuroză. 2.Fig.(Fam.) Scrântit, țicnit, nebun. [Pr.:-pi-at] –V.căpia, în unul din comentarii era specificat despre lucrătorii medicali. „Reglează” conturile, discutând cu el, scrie plângere, dacă ai fost cumva netratat conform regulamentelor spitalicești, dar nicidecum numindu-l într-un mod atât de vulgar. Da, nu există pădure fără uscăciuni, însă nu poți să-i pui pe toți într-o oală. Mă întreb câți dintre cei care au scris comentariile le-au și mulțumit doctorilor că i-au salvat pe ei și cei apropiați? Nu mă refer la mită, dar la recunoștință.
