Am citit, recent, că într-una din primăriile republicii lucrurile decurg mai bine, oamenii au început să se întoarcă din străinătate, se nasc aproape de trei ori mai mulți copii, primarul, care a început că le repartizeze familiilor cu copii câte 6-12 ari de pământ, visează să aibă în loc de gimnaziu, liceu. Am citit cu gura căscată. Iată, în sfârșit, îndată ce despre această experiență vor citi toți, chiar atunci vor începe să realizeze.
Ce-i drept, cu 3-4 ani în urmă, despre același primar s-a scris că a vândut tot pământul rudelor sale. La noi așa e în toată țara. Îndată ce prinzi puțin la curaj și optimism că nu e totul chiar așa de rău, că încă mai există oameni gata să facă ceva pentru țară și pentru popor, nu pentru partid, nu pentru sine, imediat de undeva se ivește un „schelet”.
Cu câțiva ani în urmă, în viața politică a apărut un politician tânăr, inteligent, cel puțin, așa părea. Trezea nedumerire un singur lucru: de ce este în acel partid, în care cei inteligenți nu au ce face? A trecut ceva timp, el și-a luat zborul în alt partid, care era la putere. Acum nu se vede și nu se aude — ori nu are ce spune, ori se rușinează să spună ceea ce îi cere statutul.
Cred că fiecare dintre noi s-a dezamăgit de nenumărate ori. Vine un conducător, sau este ales -, tânăr, promițător, începe să facă ceva, ceva îi reușește, vorbește cu oamenii privindu-i în ochi și bucurându-i pe toți, dar trece un an, doi, trei, „speranța” se maturizează, îi cresc aripile și nu mai știi cum să te apropii de ea. Ce s-a întâmplat, de ce persoana parcă a fost înlocuită? De obicei, se spune că „turbă de bine”.
Deși, dacă stai să te gândești, oricine poate fi acest care „turbă de bine”. Mie, de exemplu, mi se pare că e vorba de dezamăgire. Omul era înflăcărat, visa să făurească, era însetat de succes, dar, de fapt, s-a dovedit că nici pentru făuriri, nici pentru înflăcărare bani nu sunt. În plus, a văzut că nu este în partidul care trebuie, prin urmare, nici sprijin nu are. Poate, să treacă la cei care îi vor da bani? Însă el nu demult a venit la cei care l-au înscăunat în funcție, e incomod să sară atât de des, ca un purice. Ce-i drept, oricând poate spune că nu i-a plăcut linia partidului, programul lui. Poate fi dezamăgit și din cauză că, indiferent de cât ai face și ai da, tot e puțin. Sau poate n-a avut alături un umăr de încredere și tot ce a propus a fost luat în furci.
Dar, orice-ar fi, într-adevăr doresc ca în orașe și sate să se nască mai mulți copii, tinerii să se întoarcă din străinătate, în loc de gimnazii să se deschidă licee, salariile și pensiile să fie decente, pământul să dea roadă îmbelșugată… Opriți-mă, să nu încep a plânge.
