Mai multe de aceea că nu prea fac prietenie cu pesimismul, nu-i permit să mă învingă. Mă străduiesc să găsesc cât mai multe motive de optimism. Ninge încet şi pe stradă respiri uşor – parcă nu e un motiv de bucurie? Vin la serviciu, aici e cald, luminos, colegele cu care am trecut prin multe şi am vorbit despre toate, care oricând îmi vor ajuta, mă vor consola, mă vor susţine, mă întâmpină cu zâmbete. Va condimenta acest sentiment de bucurie o ceaşcă de cafea fierbinte, aromată. Până şi sunetul unui cititor care s-a indignat de materialul pe care nici nu-l citise nu-mi strică dispoziţia – întotdeauna mă străduiesc să înţeleg omul: poate îi este rău, poate e bolnav, poate are probleme la serviciu, acasă, de aceea e nemulţumit de toţi cei din jurul său. El nu are atâtea motive să fie optimist câte am eu. Doar pe mine întotdeauna mă înconjoară oameni buni şi luminoşi, sunt prietenă cu ei, îi iubesc, de aceea pur şi simplu nu am motive de pesimism.
Desigur, cum să nu mă îngrjoreze întrebările cum ar fi de ce trăim aşa, de ce în ţară e o asemenea situaţie, de ce putem face pentru noi şi nu putem pentru popor. Uneori mi se face jenă şi mă sperie gândurile proprii: poate pe lume în genere nu există onestitate şi cumsecădenie, este doar minciună şi lăcomie. În caz contrar, cunoscând experienţa amară a ţării, s-ar schimba ceva. Oare pentru ca să nu se fure miliarde, să nu se ia mită, să nu otrăvească copiii trebuie de făcut percheziţii în toate instituţiile şi peste tot de arestat un anumit număr de funcţionari? Oare aceasta e metoda cea mai eficientă de construire a societăţii democratice? Sau poate, parafrazând o lucrare foarte cunoscută, e boala infantilă a „dreptismului” capitalismului? Noi atâţia ani n-am mâncat ceva gustos – nu e vorba de folositor – n-am purtat haine frumoase, de culori aprinse, încălţăminte de calitate, nu am avut posibilitatea să facem ceea ce dorim, să trăim cu cine dorim şi unde dorim, să mergem cu maşini scumpe şi îndată ce a apărut o posibilitate cât de mică de a avea ceea ce era interzis, ne-am pierdut minţile.
Iar cei care nu au această mică posibilitate, aşa ca mine, au început a avea mai multe motive să fie optimiști. Afară zboară fulgi zglobii, până la sărbătorile de iarnă cu miros de mandarine şi cetină ca în copilărie a rămas puţin timp, apoi Mărţişorul la braţ cu 8 Martie vor mai fi un motiv. Principalul e să nu te dai bătut de pesimism şi să cauţi motive de optimism dacă nu reuşeşti să găseşti altceva. Pentru mine va fi întâlnirea de rând cu bărbatul iubit diseară, când el, văzându-mă, va râde cu gura până la urechi, mă va lua de mână şi mă va trage după sine. Ştie şmecherul că nu pot să refuz, mă voi juca cu el de-a ascunselea, voi construi maşinuţe, voi chema „asistenţa tehnică iu-iu-i”. Aveţi şi voi motive de acestea? Ştiu, aveţi. Eu am să vă spun un secret: am tocmai cinci motive din acestea. Şi mai am un motiv foarte important să fiu optimistă – despărţindu-mă de dvs. pe câteva săptămâni, ne vom întâlni din nou.
