Oare viața este dreaptă? Adesea ne întrebăm acest lucru, mai ales atunci când ne confruntăm cu provocări, nedreptăți sau lucruri care nu par să aibă sens. Dreptatea în viață este un concept relativ, poate, pentru că nu toți primim aceleași oportunități, nu trăim aceleași experiențe și nu cunoaștem aceleași realități. Dacă viața ar fi dreaptă pentru toți, oare ar fi mai simplu sau mai plictisitor? Uneori, tocmai neprevăzutul, surprizele și incertitudinile sunt cele care ne fac să evoluăm, să ne testăm limitele și să creștem.
Dar oare ne-ar plăcea să fie dreaptă? Dacă am ști că fiecare pas este predeterminat, că fiecare greutate vine cu o recompensă clară, ne-am pierde oare bucuria descoperirii? Viața este un amalgam de momente, unele pline de lumină, altele de umbră, dar tocmai această alternanță ne ține mereu în mișcare. Îndoielile, curiozitatea, speranțele ne țin ancorați în prezent, chiar dacă nu avem certitudinea zilei de mâine.
Ne-ar plăcea să știm ce va fi mâine? Uneori, poate. Uneori am vrea să fim pregătiți pentru orice provocare, să știm ce urmează, să ne protejăm de necunoscut. Dar în același timp, farmecul vieții constă tocmai în misterul ei, în acel „nu știu” care ne face să trăim fiecare zi cu intensitate. Dacă am ști ce va fi mâine, poate că am pierde din spontaneitate, din dorința de a explora și a experimenta. Și atunci, ne dăm seama că e mai frumos așa, fără să știm ce va aduce viitorul, dar trăind prezentul cu toată forța.
Dacă am ști că ne-ar lovi vreo năpastă, lovitura ar fi mai ușoară? Probabil că nu. Chiar dacă am avea timp să ne pregătim mental, anticiparea suferinței nu face decât să o amplifice. Gândul constant la o nenorocire iminentă ar putea să ne paralizeze, să-ne umbrească toate clipele prezente. În loc să ne bucurăm de momentul de față, am trăi cu teamă, cu îndoiala permanentă că ceva rău se apropie. Poate că impactul năpastei ar părea mai suportabil, știind că vine, dar cu ce preț? Am fi pierdut toată liniștea de dinainte, toate momentele care ar fi putut fi pline de frumusețe. Durerea, indiferent când ne lovește, tot durere rămâne, iar faptul că știm sau nu despre ea din timp nu o face mai puțin reală.
Pe de altă parte, dacă am ști dinainte că vom avea vreo bucurie, fericirea ne-ar fi mai mare sau, dimpotrivă, mică? E greu de spus. O parte din farmecul bucuriei este surpriza, acel moment neașteptat care ne ridică și ne umple sufletul de lumină. Dacă am ști din timp că vine, poate că am pierde acel moment pur de uimire, acea clipă de descătușare a emoțiilor pozitive. Anticiparea ar putea aduce o nerăbdare care, în final, ar diminua intensitatea bucuriei. De multe ori, bucuria adevărată vine tocmai din imprevizibil, din spontaneitatea cu care viața ne oferă daruri neașteptate. În schimb, dacă am ști că urmează ceva frumos, am putea deveni impasibili, căutând în mod constant acel moment și pierzând frumusețea fiecărui detaliu din drumul către el.
Așadar, trăim între dorința de a ști ce ne așteaptă și frumusețea de a nu ști. Poate că secretul stă în a învăța să îmbrățișăm necunoscutul, să ne lăsăm surprinși de viață, fie că aduce bucurii, fie că aduce încercări. Momentul prezent e singurul pe care îl avem cu adevărat și poate că tocmai neștiința ne învață să-l trăim mai profund.
