Noi, moldovenii, așteptăm mereu ceva. Fie că e vorba de vreo reformă ce ne-ar îmbunătăți condițiile de trai sau de o mărire de salariu, sau de luminarea cugetului să nu mai distrugă alți conaționali bunul public etc. Dar mereu așteptăm.
Acest „așteptăm” e ca un fel de brand al poporului nostru, chiar parcă ne e scris deja în frunte „așteptăm”, ca un semn predestinat (cei mai în vârstă cunosc un fost conducător, care avea un semn și care îl considera divin). Pe unde merg conducătorii noștri, tot așteaptă să li se mai dea o primă tranșă, o a doua tranșă, o a treia tranșă din bani europeni ca să ne ungă ochii. Iar noi, poporul de rând, așteptăm că iaca-iaca o s-o ducem un pic mai bine.
Nimic în această țărișoara mică cât o palmă nu se mișcă fără verbul „a aștepta”. Nu puține au fost cazurile când discutam cu primarii din sate sau cu oricare altcineva din conducere și de multe ori am auzit răspunsul: „Așteptăm, că iaca, o să avem un proiect…”, când, de fapt, dacă depui un pic de efort, îți reușește să realizezi unele lucruri și fără proiecte din exterior. Un exemplu e al locuitorilor de la Todirești. Au identificat problema. Repejor au trecut la treabă. Cine a donat bani, cine a muncit voluntar. Astfel, au reușit să amenajeze un teren de joacă pentru copii și au renovat un pod.
Acum să nu creadă cineva că sunt împotriva proiectelor. E bine că ne mai ajută cineva, că avem parteneri, dar atât de mult ne-am învățat să rezolvăm totul cu finanțare externă că de acum nu mai ridicăm un deget fără bani primiți din afară.
Și cei de rând, majoritatea, așteaptă. Așteaptă că va veni cineva și le va face curat la poartă și chiar în curte. Că, vezi, Doamne, cunosc bine legislația și știu că primarul trebuie să vină să le facă ordine! Mai așteaptă iarna să vină tot cei de la primărie să le deszăpezească curțile, dar uită că locuințele le-au privatizat și anume ei sunt datori să facă acest lucru. Așteaptă, așteaptă… Așteaptă o zi mai bună, o zi în care, am impresia, nu vor mai trebui să ridice un pai de jos, ci le va veni totul de-a gata.
Eu sper că într-o zi totuși vom face schimb de verbe și deja vom spune că ”facem” și nu ”așteptăm”.
