Azi stăm de vorbă cu o fată foarte activă și energică – nu ți se întoarce limba să-i spui „femeie” Marinei Atamuratov. Lucrează specialist tineret, cultură și sport la Primăria municipiului Ungheni, în plus, e un perpetuum mobile, generator de idei și voluntar.
— Numele dvs. are rădăcini asiatice?
— E numele soțului, bunelul lui într-adevăr e din Asia Centrală, s-a îndrăgostit de o moldoveancă și a venit să trăiască aici. Eu nu cunosc amănuntele, dar mă voi strădui să aflu. Zamă, numele meu de fată, e destul de răspândit și cunoscut în Ungheni.
— Probabil, vă ocupați de voluntariat de când vă țineți minte. Cândva ați fost declarată cel mai bun voluntar din țară.
— Fac voluntariat poate nu chiar de când mă țin minte, dar se pare că de prin clasa a opta, când am inițiat activitatea a două cluburi la liceul „Ion Creangă”, unde am învățat – unul ecologic „Pentru Terra” și altul pentru tineri – „ProTineret”. Am fost liderul Fondului pentru Tineri Ungheni și coordonator al Clubului Oratorilor, prima filială din țară a celui național. Cu regret, el nu mai există, dar dorim să-l renaștem. Iar cel mai bun voluntar din țară am fost declarată în anul 2012.
— E greu să explici de unde vine dorința permanentă de a face ceva în timp ce prietenele lenevesc.
— Deși e greu de explicat, dar dacă dorești să lași o urmă în comunitate, dacă dorești să fii auzit, dacă nu-ți place ceva, depune eforturi și arată că poți schimba ceva, fă un pas.
— Despre ce puteți spune că v-a reușit?
— Orice aș face, duc totul la capăt. Eu sunt omul momentului, dacă cineva are nevoie de ajutor sau trebuie să faci ceva în acest moment, voi ajuta, încep a face lăsând la o parte toate treburile mele. Eu, probabil, fac mai mult pentru alții decât pentru mine (zâmbește). Poate de aceea am reușit să realizez multe proiecte. Unul dintre ele e banca de lângă primărie, eu am fost inițiatorul, iar tinerii s-au ocupat de realizarea proiectului. Avem multe idei ca să facem ceva pentru oraș. Intenționăm, de exemplu, să instalăm bănci pe strada Vasile Alecsandri ca cei care în zilele de piață merg cu genți grele să se poată odihni.
— Proiectele se nasc ca versurile unui poet?
— (Râde). Pot inventa ceva în drum spre lucru, doar în oraș multe trebuie schimbate. Cu regret, sunt puțini oameni cu inițiativă, toți pot spune că ceva e rău, dar nu fac nimic pentru a schimba. În prezent, sunt coordonator al grupului de voluntari care în 2017 a fost desemnat cel mai cu inițiativă din Republica Moldova.
— Specificul muncii dvs. este analogic cu activitatea de voluntar?
— Așa și este, deoarece în ea sunt antrenați tinerii și voluntariatul conferă mai mult dinamism activităților. Tinerii din Ungheni sunt deschiși pentru a participa la activitățile pe care le organizăm.
— Sunt deschiși pentru participare la activități, dar pentru voluntariat, acum, când totul se reduce la bani?
— Aspectul material nu este cel mai important. Voluntarii desfășoară activități nu numai pentru a obține experiență sau a admira banca trecând pe alături, dar și de dragul libertății de acțiune – pentru ei e important să facă ceva primii, singuri.
— Aveți și viața proprie?
— Am absolvit Academia de Studii Economice, specialitatea achiziții la Facultatea business și administrație. Nu, nu e plictisitor. Am condus consiliul sindical al facultății, împreună cu profesorii desfășuram activități.
— Trei ani de voluntariat sau și în timpul masteratului?
— În timpul masteratului lucram la Ungheni și în fiecare zi plecam la ore. Îi mulțumesc conducătorului meu care îmi permitea să plec de la serviciu mai devreme, însă în zilele de odihnă mă străduiam să recuperez orele de muncă.
— Cred că în viață vă înconjoară mai mulți oameni pozitivi, așa ca dvs.?
— Părinții mei sunt și pozitivi, și energici. Am un soț minunat, îmi ajută mult, mă susține. Cum am făcut cunoștință? El învăța în clasa a XII-a, iar eu în a VIII-a. E prima și unica mea dragoste. Ambii eram pasionați de volei, eu am practicat dansurile, baschetul, tenisul, am cântat în corul liceului. Volei am jucat în echipa de fete, iar el – în cea de băieți. Ne-a făcut cunoștință sportul și de atunci de 11 ani suntem împreună, iar familia noastră are mai puțin de 3 ani.
— Sunteți o fată fericită. La ce visează această fată?
— Ca să fii fericită, trebuie să muncești, în toate sensurile cuvântului. Eu visez să am o familie împlinită din toate punctele de vedere, adică un acoperiș deasupra capului, în care să domnească fericirea, dragostea, înțelegerea, stima, devotamentul. Nici munca, nici bunurile materiale pentru mine nu înseamnă atâta cât familia, mama și tata.
