Astăzi vorbim cu o femeie uimitoare care s-a transformat dintr-o fată obișnuită într-o femeie de afaceri interesantă, frumoasă, de succes. Este vorba despre proprietara „Magadanului” din Ungheni, Maria Postolachi.
— În tinerețe, nu erați atât de ambițioasă și perseverentă.
— În tinerețe, cu toții suntem altfel. În tinerețe am plecat, lăsându-mi copiii cu mama. Făceam tot ce făceau toți la acea vreme. Cumpăram la Suceava, vindeam la Timișoara, procuram în Turcia, vindeam în România. Ne ocupam cu toate. Chiar și la nordul Rusiei am fost. Dar la un moment dat mi-am dat seama că, copiii – fiul avea deja 3 ani – au nevoie de mamă și atunci am decis cu soțul că trebuie să ne oprim. Și ne-am oprit.
— Atât de firavă și ați avut atâtea îndeletniciri?
— Ce trebuia de făcut? Nu aveam apartament, creșteau doi copii, mama era pensionată, sora mai mică abia absolvise 10 clase, casa avea nevoie de reparații. Mă străduiam să-i ajut pe toți și să-i susțin. Am reușit, pentru că era o situație lipsită de speranță și nu aveam încotro. Anii 90 au fost dificili, chiar și cei care lucrau nu primeau nimic.
— La ce visați ca fată?
— Mă gândeam la ceea la ce mă gândesc și acum. Am vrut să fiu un exemplu pentru surori. Am rămas fără tată – aveam atunci 14 ani – cu 4 surori mai mici decât mine și un frate mai mare. Mama lucra de la 8.00 până la 8.00 peste două zile, dar trebuia de spălat, de făcut curat, de mâncare. Cine putea face? Desigur, cea mai mare. Mama mă certa, mă impunea, îmi arăta, în schimb, eu am învățat totul. M-am căsătorit devreme, la 18 ani, am crezut că mamei îi va fi mai ușor. Am plecat și m-am întors acasă cu fiica mea. M-am despărțit de primul soț, dar am avut mare noroc cu al doilea. Școala mamei mele, că o femeie trebuie să poată face totul și să arate bine în același timp, mi-a fost de folos. Ea însăși, deși are 80 de ani, arată minunat.
— Ce a urmat când s-au terminat deplasările în Europa?
— Aveam unele mici economii și am cumpărat un apartament mic, dar eram mulțumită că avem propria noastră locuință. Când fiul a mers la grădiniță, am început să mă duc deseori la primărie, la cunoștințe. Odată am auzit în treacăt că se prevede a repartiza 11 sectoare pentru a construi stații de așteptare, cu condiția să fie un magazin mic. La acea oră, aveam deja experiență în comerț și dorința de a demonstra că sunt capabilă de ceva. Au fost încercări de a mă face să renunț la idee, chipurile, unde te bagi, iar eu le răspundeam că vreau. Mi s-a propus să fac o schiță și, când au văzut-o, au fost surprinși că e nevoie de milioane, le am? Zic, eu nu am, dar are banca. Au râs, dar au semnat permisul pentru teren ca celei mai ambițioase femei din oraș la acea vreme. În acest oraș, pe care îl iubesc cu adevărat. Am fost cu vizite peste tot, dar când mă întorceam aici, mă întorceam acasă, unde chiar și aerul este altfel.
— E ușor să fii o femeie de afaceri astăzi?
— Nici afacerea noastră nu este dintre cele ușoare și nu este ușor să o dezvoltăm, să nu dormim nopțile, să ne gândim ce datorie este mai bine să o achităm azi. În același timp, la noi muncesc barmani, spălătorese de veselă, bucătari și toți au nevoie de salarii, trebuie de plătit impozite și sunt necesare multe altele. Deși nu mă tem de dificultăți, mult mai îngrijorător este faptul că sunt fel de fel de oameni. Încercăm mereu să facem frumos, într-un stil modern, nu vrem să facem de mântuială, dar când peste două zile pe perete se văd urme de tălpi și toată hârtia igienică e ruptă bucățele… Îmi pare rău, dar așa este. Uneori mă indignez – ne străduim să servim bucatele în veselă frumoasă, băuturile în paharele potrivite și clienții ar trebui să accepte acest nivel de deservire cu recunoștință, dar așa ceva nu se observă.
— Credeți că afacerile sunt mai ușor de administrat pentru o femeie sau pentru un bărbat?
— Ambilor nu le este ușor să facă față. Doar că, atunci când o femeie începe să facă afaceri, are nevoie de sprijinul soțului ei, de aprobarea lui. Până la urmă, în orice afacere se comit greșeli și imaginați-vă că soțul te învinovățește la tot pasul că nu ai fost în stare, ai pierdut bani, nu cred că atunci mai ai dorința de a merge mai departe. Soțul meu, de exemplu, spune întotdeauna: „Lasă, vom mai câștiga”. Suntem în afaceri de 26 de ani, dintre care 13 am activat în domeniul construcțiilor. Oricât de greu ar fi, cred întotdeauna că, cu siguranță, va fi mai ușor, deși suntem constant în minus, iar cei care vin cu controale nu sunt mulțumiți, eu cred că totul va fi bine. Uitați-vă ce cheltuieli avem pentru energia electrică, însă dorim să fie cald și plăcut, iar hârtia igienică este de cea mai bună calitate și șervețelele pe mese.
— Și ce rămâne pentru sine?
— Pentru mine? Ne place să facem ceea ce facem. Fiul cu soția s-au mutat în Ungheni, vreau să se implice și ei în această afacere. Eu am timp pentru toate. Nu conduc mașina, deși pot. Nici casă nu am, după toate construcțiile pe care nu le-am terminat încă, mă mulțumesc cu un apartament. Voi încheia conversația noastră dorindu-le femeilor: nu stați acasă, lucrați, comunicați cu oamenii, aveți grijă de voi, limitați puțin tot ce consumați, fiți înțelepte și iubiți, când o persoană simte că este iubită, se mândresc cu ea, poate răsturna munții.
