Pentru ca să își asigure un viitor decent, moldovenii și-au pus traista pe umăr și și-au luat lumea-n cap. Au migrat care și pe unde, începând cu țara vecină și terminând cu cele mai îndepărtate puncte de pe globul pământesc. Și nu se gândesc să vină înapoi, poate doar o mică parte din ei. Dar la ce să se întoarcă? Aici prea puține s-au schimbat spre binele lor sau al nostru.
Cei care au rămas acasă și ei migrează.
Fiecare unde poate. Unii se mută de la sate la oraș, mă rog, pentru confortul propriu, pentru o școală mai bună copiilor lor. Alții dintr-un partid în altul. Iată ultimele specimene de moldoveni, care schimbă partidele ca pe ciorapi, mi se pare că sunt cele care se gândesc într-adevăr la confortul propriu.
Mi se destăinuia un demnitar care a schimbat câteva partide de-a lungul anilor, că, de fapt, migrația politică nu e o decizie de condamnat. Cică, asta e situația la noi în țară. Cei care sunt în majoritate ar fi o putere, o umbrelă care te protejează de păcatele săvârșite, iar dacă nu te conformezi te trezești că ești ținta presiunilor de tot felul și că doar astfel te bucuri de susținere.
Ultimul timp asistăm la o mare migrație a feluritor oameni în partidul la modă – cel democrat. Te uiți că acolo s-au oploșit și comuniști, și liberal-democrați, și liberali. Un fel de compot cu pere, roșii și cartofi. Oare ce gust are? Cam vă imaginați. Cei care au încercat mai multe partide ți-or spune că nu e nimic strașnic, cică migrarea lor a fost una bine gândită, analizată, făcută pentru binele poporului. Numai vezi că poporului nu îi este bine deloc. Doar lui. Și fotoliul și-l păstrează sau alte funcții cu mașina de serviciu la scară i se propun. Cum să reziști tentației? Doar fuga o fi ea rușinoasă, dar pentru aceștia e mai degrabă sănătoasă. Te uiți că verzii care mai ieri își ridicau în slăvi liderul partidului, azi deja sunt mari susținători și activiști ai albaștrilor.
Dar să nu uităm, cei care au trădat o dată, vor trădă și alte ori. Majoritatea îi văd pe migranții, de orice fel, ca pe niște trădători de neam, de țară, de părinți și copii. Și unii, și alții au făcut-o pentru binele propriu. Doar că cei care au plecat peste hotare au făcut mari sacrificii. Nu cred că putem să-i condamnăm sau să îi privim ca trădători. S-au rupt de copiii pe care îi văd seara la computer, iar banii și binele căutat este clădit pe lacrimi și suferințe. Ei au fost cei trădați.
Trădătorii politici sunt cei pe care trebuie să îi sancționăm. Aceștia nu au făcut sacrificii, nu cred că suspină în somn pentru că și-au trădat partidul de ieri în favoarea celui de azi. Ei doar caută acolo unde nu îi suflă vântul.
