Citesc „Anonima. O femeie din Berlin”. Un jurnal în care aflăm starea oamenilor din Berlinul asediat în anul 1945, care a pus capăt celei de-a doua conflagrație mondială. Și iată gândurile mele:
„Războiul este hâd, indiferent de pe care parte îl trăiești. Oamenii simpli, cei care nu dețin puterea, cei care nu doresc să cucerească, suferă cel mai mult. Nu au setea de a acapara, de a-și împărți influențele trecătoare, pentru că în final, acestea sunt efemere, ca orice pe pământ.
Pe câmpurile de luptă, sub cerul întunecat de fum și praf, se află cei nevinovați. Oamenii care nu au ales această soartă, dar care o trăiesc din plin. Sunt femeile care plâng în tăcere pentru copiii lor plecați, sunt bătrânii care își amintesc de vremuri mai bune, sunt copiii care nu cunosc altceva decât frica și foamea.
În colțurile întunecate ale caselor ajunse ruine din cauza bombardamentelor, mamele își strâng copiii la piept, sperând la un mâine mai bun. Sunetele exploziilor și șuierul gloanțelor sunt cântecul trist al nopților și zilelor. Tatăl care pleacă la luptă își lasă în urmă familia, promițând să se întoarcă, dar știind în adâncul sufletului că promisiunea este fragilă, ca o frunză în bătaia vântului.
Setea de putere și influență își cer tributul. Liderii care își dispută bucăți de pământ uită că fiecare palmă de teren este udată cu sângele celor nevinovați. De cealaltă parte a frontului, oamenii trăiesc aceeași tragedie, purtând aceleași poveri. Nu există victorie în război, doar o pierdere comună, o rană care sângerează de ambele părți.
Și totuși, undeva, se află și speranța. Sub stratul de cenușă, viața încearcă să răsară. Cei rămași în viață își doresc pacea, tânjesc după zilele simple și liniștite. Un zâmbet, o mână întinsă, un moment de compasiune – acestea sunt micile lumini care strălucesc în întuneric.
Războiul chiar dacă este efemer, trecător, el lasă răni care nu se vindecă niciodată. Dar suferința lăsată în urmă este reală, palpabilă. Oamenii vor continua să lupte pentru supraviețuire, pentru a reconstrui ceea ce a fost distrus. În cele din urmă, speranța va triumfa, iar lecțiile dureroase ale trecutului vor deveni amintiri care să ne ghideze spre un viitor mai bun.
Războiul este hâd, dar oamenii, în esența lor, sunt frumoși prin curajul, iubirea și speranța lor. Și poate, într-o zi, vom învăța să prețuim pacea mai mult decât orice iluzie de putere sau influență”.
