Au fost treziţi în miez de noapte de gălăgia din stradă. Abia după ce au ascultat mai atent, au înţeles că între doi vecini s-a iscat o ceartă. Unul din ei vorbea încet, cu o voce domoală, celălalt părea mai nervos, probabil, obosit după o zi de muncă grea. „Auzi, vecine, mai dă-i nişte apă să bea câinelui, căci tare mai latră zi şi noapte”, doar asta a rostit unul dintre participanţii la discuţie. S-ar părea o frază nevinovată, spusă poate şi în glumă, dar care a stârnit furia celuilalt vecin. În viaţa lor, restul vecinilor, care se aflau pe post de spectatori, căci nimeni nu a îndrăznit să intre în discuţie, nu au auzit o îmbinare atât de armonioasă a cuvintelor necenzurate în expresii, propoziţii, fraze.
S-a iscat totul de la un lucru banal, pur şi simplu, vecinului i s-a făcut milă de câinele din curtea de alături. Cum să nu îţi fie milă, dacă sărmanul animal, când urlă, când latră, fie că de foame, fie că de sete, poate chiar de singurătate. De fapt, cel care a început discuţia cu vecinul nervos a spus ceea ce de mult timp sta pe vârful limbii tuturor: omule, ai grijă de câine, dacă tot ai decis să creşti unul de rasă. S-ar fi părut că peste un sfert de oră de discuţii aprinse, conflictul a fost aplanat. De frică sau poate că nu a vrut ca discuţia să se termine cu o bătaie bună, vecinul grijuliu a intrat în casă. De aici, de la balcon mai arunca câte o frază de genul: „Hai, lasă, nu te enerva, doar am spus-o aşa, fără pic de răutate”. Furia vecinului însă a continuat. Nu i-a fost de ajuns, a mai urlat cât l-au ţinut plămânii, a uitat de câine şi a început atacul la persoană: „Să te cari la Moscova, să nu te văd prin mahala, îţi rup picioarele ş.a”. Vă întrebaţi cu ce s-a terminat, căci vorba ceea, cu nebunii nu te pui. Într-adevăr cu nebunii, căci vecinul nervos a scos şi arma de vânătoare. Aici spectacolul de noapte s-a terminat, căci a sosit poliţia.
După ce involuntar devii martorul unor astfel de scene te întrebi: oare câtă ură trebuie să porţi în suflet, ce fel de om trebuie să fii ca să ai un astfel de comportament? Doamne, câtă lipsă de politeţe, tact, respect faţă de altă persoană pentru ca să îţi sară ţandăra, aşa, din senin! Oare ce ne face să fim mai răi ca animalele, să nu ne pese că în preajmă sunt copii, unul care plânge şi îl roagă pe părinte să intre în casă, de frică să nu păţească ceva, altul îl trage de mânecă şi îl imploră să nu se dea în spectacol? Oare o fi adevărat ceea ce a spus cineva, că în fiecare dimineaţă, când închide poarta, iese în junglă, unde imediat se transformă în animal răpitor, că de altfel îl „papă” alţi răpitori.
