Mădălina Tofan este o adolescentă ungheneancă de 15 ani, care studiază la moment la Colegiul Național de Coreografie din Chișinău. E singura din Ungheni, care face balet. La 11 ani, fără a practica dans profesional, participă la show-ul de talente „Românii au Talent”, unde îi uimește pe toți cei patru jurați. Mihaela Rădulescu, una dintre jurați, a remarcat atunci: „Ești o balerină talentată!”, iar Andra: „Un copil tare frumos, care probabil că nu mai are copilărie dacă a dansat aşa frumos!“. Prima ei coreografă, Liubovi Bereghic, de la „Mega Dance”, când a văzut-o pentru prima dată, a spus: „Sunt copii care vin să se învețe a dansa și sunt copii care vin și dansează! Mădălina dansează”.
— Cum ai ajuns să dansezi?
— Mama și-a dorit să fac și altceva decât orele de la școală. A decis să mă ocup cu ceva în domeniul artei. Am trecut în revistă formațiile de la Palatul de Cultură. Îmi aduc aminte că mai întâi am fost la studioul muzical „Do-Re-Micii”, apoi ansamblul de dans sportiv „Nostalgie” și altele. Acum să nu vă gândiți că le-am și frecventat, doar m-am dus la câteva repetiții ca să văd cu ce se ocupă. Uite așa, am ajuns la studioul de dans modern „Mega Dance” și aici m-am oprit. Am practicat dansul la acest studiou, adică de la 6 până la 11 ani, când am plecat la Colegiul Național de Coreografie. La „Mega Dance” pe lângă dansul modern, că ăsta era tipul caracteristic formației, făceam și balet. Nu era un balet din cel profesionist, dar oricum bazele în dansul clasic mi le-a pus anume la Ungheni coreografa Liubovi Bereghici.
— Cât de greu îți este să faci dans și cât timp dedici antrenamentelor?
— Nu este ușor. Una e să privești din sală un spectacol de balet și alta e să lucrezi pentru a-l pune în scenă. Chiar aceleași emoții de dinaintea spectacolului îți pot juca festa, de aceea un artist trebuie să dispună de o putere de concentare enormă. Câteva minute de dans demonstrate spectatorului însumează ore, zile, săptămâni și luni de muncă asiduă. Fac antrenamente în sală 6 zile pe săptămână, iar o ședință durează până la 3 ore.
— Cum e adolescența unei balerine? Cei de vârsta ta au ieșiri cu prietenii, distracții, dar tu? Uite, că îmi spuneai mai sus că antrenamentele durează și apoi mai ai și teme pentru acasă.
— Plec cu prietenii doar în vacanțe. În timpul anului de învățământ pun accentul pe studii și dans, pentru că am eu un motto de care mă conduc: „Cel mai bun prieten al omului este munca.”
— Cum e să înveți baletul în teorie?
— Păi, e mai ușor în teorie decât în practică (zâmbește). Da, detaliile, pașii, tehnicile sunt explicate și sunt necesare într-o oarecare măsură, însă să le redai e cu mult mai complicat. Ai nevoie de abilități și de actor, și să trăiești ceea ce faci. Dansul trebuie să fie o parte din ființa ta și nu niște mișcări arbitrare sau învățate dintr-o carte.
— Ai vreun dansator pe care îl admiri și care a devenit un mentor neformal pentru tine?
— Maia Plisețkaia, balerină rusă, pentru că atunci când ea dansa balet nu se gândea să facă corect mișcările după carte, cum se zice. Ea dansa pur și simplu și simțea ceea ce făcea. Dacă dorința este enormă, corpul și mușchii vor urma visele tale pentru a face un dans excepțional.
— Ai fost distribuită în vreun spectacol de balet?
— Am avut oportunitatea să particip în spectacole la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.
— Cum s-a schimbat viața ta după „Românii au Talent”?
— Am trecut prima etapă, cea a selectărilor, cu patru de „Da”, dar ulterior am fost contactată și mi s-a spus că nu voi participa, fiindcă vârsta mea îmi permite să mai particip la astfel de spectacole de talente, eu aveam atunci 11 ani, pe când alți concurenți talentați nu vor mai avea o asemenea posibilitate. Dar încă nu am vreo propunere din partea cuiva de a colabora. Unica schimbare care a survenit atunci a fost doar în gândurile mele, în sufletul meu. Mi-am dat seama că trebuie să muncesc mult, mult de tot până a avea o carieră de succes.
— Unde te vezi tu peste 5 ani?
— Eu voi termina colegiul. Tot balet voi face, dar îmi doresc să fiu în Viena. M-am îndrăgostit de acest oraș. Am fost cu câțiva ani în urmă într-o vizită acolo și mi s-a întipărit în memorie. Pe lângă peisajul arhitectonic acest oraș este și un important centru cultural al lumii, care oferă mai multe oportunități de afirmare. Am colegi care au plecat acolo și au carieră bună.
