Poetul Iosif Brodschi, laureat al premiului Nobel, cunoscut generației mai în vârstă, scria că oricât de dezgustătoare ar fi situația în care te afli, străduiește-te să nu dai vina pe forțele externe: istorie, stat, conducători, rasă, părinți, faza lunii, copilărie, că nu ai fost pus la timp pe oliță etc…. Când dai vina pe altul, într-un fel subminezi propria decizie de a schimba ceva. Cum să nu fim de acord cu el, dacă așa și este. Și noi învinuim pe oricine de nenorocirile noastre, de incapacitatea de a pune viața la punct în propria casă și țară, numai nu pe noi.
Amintiți-vă ce spunem, de obicei, atunci când vine vorba despre situația din țară – iar vorba despre aceasta începe de fiecare dată când oamenii stau la o ceașcă de ceai sau la un pahar de vin – toată conducerea e de o teapă, nu se gândește, nu-i pasă de oameni, ci numai de sine. Spuneți, dar noi, fiecare dintre noi, la cine și la ce ne gândim, iar când ne ocupăm de ceva, de asemenea, vrem bine, mai mult pentru sine. Au trecut vremurile când trebuia mai întâi să te gândești la patrie, apoi la tine. Și atunci, în primul rând, se gândeau la sine, doar la sine, iar la patrie trebuiau să se gândească cei care aveau împuterniciri. Este adevărat că atunci mai era vie ideea că trăiești în cea mai bună țară și tu ești stăpânul patriei tale necuprinse, omul pentru om e prieten, tovarăș și frate. Acum acea idee nu este, iar noi ne uităm ca lupii unul la altul pe motiv că – de multe ori am vorbit despre faptul că suntem despărțiți pe părți diferite ale baricadei – cineva este sărac, iar cineva este prea bogat, dar capitalul inițial al majorității dintre noi a fost echivalent, unul e azuriu, iar cineva roz, cineva e națiune, iar cineva o minoritate, cineva e șef, iar cineva e prost, cineva se uită spre est, cineva – spre vest. În același timp, din păcate, uităm că noi toți suntem oameni, toți avem aceleași drepturi, dăruite de viață, de civilizație.
Credeți-mă, dacă uneori, doar uneori ne-am gândi la aproapele nostru ca la sine – nu mai zic să-l iubim – viața s-ar schimba în bine și n-am răguși clarificând cine e mai bun, cine e mai rău și cine unde trebuie să se ducă. Ne-am aduna împreună și am cânta, am declama, am asculta cântecele preferate, am vorbi despre probleme liniștit, cumpătat, am căuta soluții la nivel de familie, relații dintre vecini, în sat, oraș sau țară. Nu am critica, nu am învinui, nu am reproșa, nu ne-am enerva, nu ne-am supăra, nu am urî, ci am discuta… Câte am putea face atunci!
Imaginați-vă că nu ar trebui să treci în partidul în care e convenabil să fii, nu ar trebui să mituiești funcționarul pentru a soluționa o problemă, doar el în această clipă se gândește la tine ca la sine, nu trebuie să lupți cu aceasta la indicația cuiva, deși, cred, de mult trebuiau să fie luați toți. Păcat că prea lung e drumul din poveste și înainte mult mai este, cu toate că în poveste binele întotdeauna învinge răul. De ar fi mai degrabă.
