În Italia, mai exact în orașul Vicenza, zilele astea s-a desfășurat una din cele mai mari expoziții de bijuterii din lume. Eveniment mare, grandios și deosebit de securizat. Dar, cel mai important e că în jurul sediului unde a avut loc „Expoziția de Aur”, dar și în interior – nici gunoi, nici sticle goale, nici ambalaj. De parcă nimeni nu ar fi venit aici. Nici om, nici pasăre.
La aproximativ 1600 de kilometri și la 30 de ore de mers cu autocarul, într-un oraș de frontieră de pe malul Prutului, afluent al Dunării, cel de-al doilea fluviu din Europa, și la doar câteva săptămâni distanță, mai exact la sfârșitul lunii august, au avut loc zilele localității. Vorbim de municipiul Ungheni. Evenimente la care au avut acces absolut toți. De la locuitor la vizitator, de la autorități publice de nivel I și II până la reprezentanți ai delegațiilor orașelor înfrățite. Era frumos să admiri oamenii. Erau veseli, cu zâmbetul pe buze. Ehh, așa e firea moldoveanului că uită de probleme când e sărbătoare. Toți se veseleau, majoritatea se îmbulzeau la caruselurile venite de undeva de prin țară și instalate în chiar inima orașului ca să cumpere bilete pentru picii lor, iar aceștia să se bucure de sărbătoare. O altă parte se îmbulzeau la tonetele cu fast-food, băuturi răcoritoare și alcoolice. Iată aici începe mare diferență dintre ei și noi. Diferența aceea de la pământ până la cer, adică uriașă.
Dacă la ei era curat că puteai să lingi mac, cum zice o vorbă din bătrâni, atunci la noi coșurile și containerele dădeau pe dinafară de pline ce erau. Au încercat unii să nu lase pe jos resturile de la ce au consumat și au presat gunoiul că îți părea că uite-uite crapă coșul din plastic de culoare orange. A doua zi dimineață era jale pe Piața Independenței, de parcă ar fi plouat în ajun cu sticle și cutii de bere, cu cipsuri și alte ronțăieli dintre două înghițituri de bere. Tractoarele și mașinile speciale pentru evacuarea deșeurilor erau la datorie. Așa e după fiecare eveniment public.
Acum îmi vor zice mulți că în Vicenza a fost un eveniment simandicos, unul la nivel internațional, unul la care nu are acces oricine și oricum. Îi dau dreptate, însă dacă am avea puțină cultură, ar fi altfel și serviciile de salubrizare ar reuși să facă față. Nu am mai auzi afirmații că în Italia sau în oricare țară din afară oamenii își știu locul și rostul și că se comportă adecvat, iar la noi – nu.
