Săptămâna trecută la italieni s-a sărbătorit un fel de Paștele Blajinilor. Așa de mult m-a surprins felul lor de a merge la morminte. Atât de modest, fără torbe de pomeni, fără platouri cu mâncare și sticle cu diferite tării. Mormintele? Acestea erau atât de îngrijite. Nu se vedea niciun fel de bălărie, niciun fel de măsuțe. Doar buchete de flori și mici grupuri de oameni în jurul locului de veci al vreunui apropiat. S-au întâlnit și îl pomenesc prin vorbe bune pe răposat.
La noi evenimentul e mai mult de fală. Fiecare își arată cât de bogat e prin pomenile simandicoase puse pe mormânt, iar femeile înțeleg că a veni la Blajini e o oportunitate de a defila cu vreo îmbrăcăminte nouă prin cimitir ca pe un podium al vreunei case de modă. Ei, ce dacă rochia se mai anină de vreun ciulin că la noi așa e primit să faci curat doar la mormântul apropiatului, iar cărările, accesul să fie pline cu bălării fel de fel.
Cei mai mulți bărbați ai Moldovei înțeleg că a-i pomeni pe morți de Blajini e un nou chilipir de a se mai aghesmui, că doar nu o să refuze vreun păhăruț din licoarea lui Bacchus, asta ar însemna un afront față de cel mort, e un păcat de moarte să nu cinstești în memoria celor morți și așa poți să vezi după Paștele Blajinilor cum mai dorm cheflii prin cimitirele Moldovei.
Eu sper că într-o zi moldovenii vor adopta de la italieni și această deprindere frumoasă de a-i pomeni pe răposați.
