De secole întregi, ani de-a rândul, ceea ce a reușit să țină în viață un popor a fost cultura și educația care l-au format și i-au conturat nivelul existenței. În acest fel, o țară, împreună cu civilizația care o compune, a reușit să se mențină în viață și să evolueze.
De-a lungul timpului, orice societate din orice colț al pământului, (societate considerându-se o totalitate de indivizi care locuiesc într-un loc comun), s-a confruntat cu tot felul de situații diverse, care voluntar sau nu, au „atins” sistemul de învățământ și l-au debusolat, creând astfel, pentru scurte perioade de timp, situații problematice; însă de fiecare dată, totul a revenit pe făgașul normal, și astfel, lucrurile au continuat în ritmul lor obișnuit.
Dacă e să plasăm Republica Moldova în rând cu orice societate la care ne poate duce gândul, observăm că, cam peste tot a fost cumva un format circular: a apărut problema – am rezolvat-o – am revenit la normal. Acest lucru însă nu este valabil și pentru țara noastră. De la independență încoace, în puțin peste 30 de ani, Moldova nu s-a confruntat cu situații critice în așa fel încât să fie nevoită să ia decizii importante care să vizeze sistemul de învățământ.
În contextul celor enunțate anterior, și în „ajutorul” statului bineînțeles, ca să arate cât de nepregătiți suntem, a apărut pandemia de coronavirus. Nu știu dacă putem numi pandemia un factor sau un element care a contribuit la modificările întreprinse în țară, însă cert este că pandemia rămâne a avea un impact fără precedent asupra nivelului de educație și, respectiv, al sistemului de învățământ din țară.
Vorbesc despre Republica Moldova folosind „noi”, deoarece noi suntem sistemul și tot noi îi dăm voie să acționeze așa cum o face. Începând cu ziua de 11 a lui martie 2020, închiderea școlilor și universităților din țară a afectat mii de elevi și studenți. Am ajuns în punctul în care a început joaca de-a învățatul, și de atunci, se fac doi ani în martie de când continuăm în același ritm. „Beneficiarii” învățământului doar beneficiari nu mai sunt. În acest context, învățământul la distanță prin intermediul internetului a venit ca un colac de salvare pentru mulți, însă nu pentru toți. Cu ceilalți cum rămâne?.. Pandemia a accentuat inegalitățile deja existente privind accesibilitatea și calitatea învățământului. Astfel, ne-am văzut nevoiți să ne conformăm situației existente și să ne adaptăm, sau cel puțin să încercăm să o facem, învățatului pe calculator, un substitut imperfect al învățământului cu prezenţa fizică în sălile de clasă. Aparent profitabil, însă deloc avantajos în realitate. Practicarea învățământului online a devenit o ruletă rusească pentru elevi și studenți, pentru profesori și părinți deopotrivă. Mai întâi de toate, primul efect negativ resimțit a fost pierderea considerabilă a calității învățământului, care și așa era șubredă. De ce?.. Pentru că am fost profesori care nu ne-am putut adapta noului proces de studiu online, fiind obișnuiți să ne vedem fizic cu elevii. Am fost părinți care nu le-am putut oferi copiilor noștri condiții egale de învățare. Am fost elevi/studenți care nu s-au putut adapta unor schimbări atât de rapide.
