Azi discutăm cu Mihaela Damian–Oistric, actriță la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, deținătoare a numeroase premii, profesoară, care este originară din satul Costuleni.
— Cum a devenit Mihaela Damian-Oistric actriță? V-a influențat cumva această decizie soțul dumneavoastră care este actor?
— Dragostea pentru cuvânt și pasiunea de a recita mi-au trezit curiozitatea pentru actorie, la care se adaugă visul din copilărie de a deveni actriță vestită. Îmi aduc aminte că jucam în copilăria mea un rol pe care îl interpretam zilnic la un microfon improvizat din ciocălău sau știulete de porumb legat cu ață în fața spectatorilor cuminței, care erau plantele și florile sădite de mama. Când m-am întâlnit cu Petru, el era actor la Teatrul „Eugene Ionesco”, iar eu — studentă în anul II la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Decizia să dau la facultatea „actor teatru și cinema” a fost precipitată și de a-i demonstra mamei că a fi studentă la actorie nu e un vis irealizabil (mama a venit acasă într-o seară și mi-a spus: ce fericită e mama fetei cutare că aceasta a intrat la Institutul de Arte. Am ținut minte…)
— Dacă viața v-ar oferi o noua șansă, ce carieră ați alege, pentru că știm că aveți două profesii?
— Nu-mi pun niciodată asemenea întrebări „dacă”. Nu-mi place să filozofez, sunt realistă, am două meserii care-mi plac și pe care le practic continuu…, asta știu, asta fac.
— Vă încearcă regretele că nu mai profesați medicină sau nu?
— De unele particu-larități din medicină nu m-am despărțit niciodată, îmi ajută să previn anumite momente neplăcute legate de sănătate atât pentru mine cât și pentru familia mea. Postul de asistentă medicală mă mai vizitează doar în vis.
— La ce oră se începe ziua unei actrițe și la ce oră se sfârșește ea?
— Nu pot da un răspuns în ceea ce privește ziua unei actrițe pentru că eu nu sunt numai actriță. Eu sunt și actriță, și mamă, și profesoară de teatru, și asistentă medicală. Activez din plăcere și cu plăcere și mă bucur că îmi pot împlini ziua cu lucruri realizate bine. Așa că sunt ca toate femeile, cu timp mult acordat altora și mai puțin pentru mine.
— Ce calități trebuie să aibă un actor ca să ajungă unul de succes?
— Un actor trebuie să fie un om bun, cumsecade, citit, familiarizat cu problemele umane, cu poziție civică corectă, nepărtinitor, muncitor și cu simțul măsurii. Cât privește succesul, este o medalie care ți se conferă pe drept sau…
— Ați afirmat într-un interviu acordat unui ziar național că toate premiile i le dedicați mamei și nu tatălui, deși spuneți că sunteți „fata tatei”, or, expresia dată se referă la caracterul dumneavoastră mai băiețos sau e vorba despre altceva?
— Mama a fost una extraordinară și profesoară din vocație, s-a stins repede, de aceea tot ce am și realizez în teatru, în pedagogie, am 69 de premii importante la toate concursurile naționale și orășenești, i le dedic amintirii ei ca semn de recunoștință. Tata, Dumnezeu să-i dea sănătate, este cu noi, mă mândresc cu el și-i sunt atât de recunoscătoare pentru tot ce este și face pentru mine. Am fost și voi fi „fata tatei” pentru că îi seamăn foarte mult fizic, se spune că fetele care seamănă cu tata sunt norocoase, cred că așa este. Despre caracter, consider că am caracterul ambilor părinți, mama – emotivă, curajoasă, cinstită; tata — cumpătat, înțelept.
— Cu ce vă ocupați atunci când nu aveți stagiune?
— Repertoriul anual al unui teatru se numește stagiune, slavă Domnului că Teatrul Național are stagiuni bogate, frumoase, educaționale. Iar când se încheie stagiunea, adică vara, familia se odihnește alături de fetele noastre, facem vizite celor dragi, vacanțe la mare, călătorim. Dacă ne rămâne timp, dormim pe săturate.
— Au fost momente când Mihaela Damian-Oistric nu a primit rolul care și l-a dorit, fiindu-i distribuit altul? Cum e să joci într-o asemenea situație?
— Noi, actorii, nu decidem în ce spectacole și ce roluri să jucăm, acest lucru ține de competența regizorului care montează un spectacol și de preferințele dramaturgice pe care le are. Aflăm despre aceasta deja când rolurile s-au distribuit. Nedistribuirea în general într-un spectacol este foarte emoționantă, de fiecare dată este un examen de rezistență fizică și psihică. Am avut momente când am simțit că unele personaje le-aș fi făcut altfel, le-aș fi dat mai multă culoare, și pentru că nu a fost să fie, îmi joc cinstit, dedicat personajele mele.
— Ați avut piese în care ați jucat alături de soțul dumneavoastră? În caz că da, cum e să joci teatru alături de partenerul de viață?
— Cu Petru Oistric, soțul meu, jucăm în mai multe spectacole din repertoriul teatral, dar în niciunul ca parteneri. Doar în filmul „Fântânile”, unde suntem soț și soție, și în scene de comedie de la „Ora de ras”, unde la fel suntem un cuplu. Eu și Petru putem să ne completăm la fel de bine acasă cât și pe scena mare.
— Cât de ușor este să fii soție de actor renumit? V-ați simțit vreodată în umbra soțului?
— Au fost momente diferite în viață, unele chiar neplăcute când am fost ținta divergențelor purtate necinstit de unii, dar mi-am păstrat traseul, am rămas fidelă mie și astăzi sunt Mihaela Damian-Oistric.
— Ce rol, mă refer aici la comedie sau dramă, preferă Mihaela Damian-Oistric?
— Dacă preferi un rol și nu ajungi să-l faci, degeaba îl mai preferi. Îmi doresc ca regizorii să mă distribuie în filme și spectacole pe măsura calităților pe care le am și pe care încă unii nu știu că le am.
— Cât de ușor este pentru un actor sa iasă pe scenă în momentele celea când lumea se „prăbușește”?
— Actorii tot sunt oameni, avem suflet care doare și sângerează, avem lipsuri, mă refer la bani, ne doare individual câte ceva, începând cu durerea de cap. Cu toate acestea, când îi vine partitura ridică capul sus, zâmbește, pășește în scenă și uită pentru câteva momente că este OM.
— Orice actor își dorește să joace într-o piesă care crede că i-ar aduce satisfacție și ar afirma că e împlinit. Pentru dumneavoastră încă e un vis sau deja l-ați jucat?
— Sunt actriță deschisă spre noi încercări, gata să-și depășească performanțele, curioasă, muncitoare. Consider că teatrul este o metodă de educație prin frumos. Sper să rămân multă, multă vreme un slujitor fidel al cuvântului rostit frumos în TEATRU.
