La multe capitole suntem restanțieri: drumuri, justiție, economie, dar cel mai mult la libertatea de exprimare. Pentru o întrebare nevinovată și firească ești pus la zid, folosim în mod figurativ expresia, dar în viața de toate zilele din Moldova democratică și independentă poți să fii catalogat ca „psihopat”, „schizofrenic”, „nebun” sau să îți scadă nota la vreun examen, nu mai specificăm cu exemple din cele mai grave că sunt și din acestea spre marea noastră tragedie.
Adresezi întrebarea, urmează neapărat calificativul și „luarea la ochi” până te doboară că ajungi să pui în practică proverbul: „Capul plecat, sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede”. Firește că pentru cei care ne taxează la fiecare întrebare neplăcută pentru ei, e comod să lucreze cu niște oameni aduși până în pragul îndobitocirii. Sunt mult mai ușor de manevrat și fac lucrurile să se întâmple așa cum le este pe plac, după buna lor orânduire, de parcă ar fi dumnezeul pogorât pe pământ.
Doar că acele lucruri înfăptuite de ei crește Moldova cu oameni, care nu își cunosc drepturile și până la urmă nici obligațiile, responsabilitățile de cetățean. Ajungem să fim o societate, care nu știe decât să meargă umil, cu privirile în pământ pe stradă, să nu zicem nici „pâs” ca nu cumva să deranjăm vreun funcționăraș, ales tot de noi, acești umiliți, tot de acești „schizofrenici” și „psihopați” sau „prea deștepți”. Iată, așa crește teroarea, se amplifică frica și Moldova e pusă în genunchi fără a i se oferi vreo șansă ca vreodată să fie locuită de oameni, care își pot exprima liber punctul de vedere, care să aibă verticalitate. Nu este nimic greşit în a avea o altă părere decât majoritatea, atât timp cât e justificată cu argumente, o expui într-un moment potrivit şi într-o manieră politicoasă.
Dar mai există o speranță și depinde de noi dacă o facem realitate, fiindcă oricât de banal nu ar suna și chiar dacă pare un clișeu, schimbările pornesc de la noi. Ele nu sunt deloc imposibile, oricât de mult încercăm să ne convingem că ar fi. Putem începe fiecare cu lucruri mici, pe care le putem schimba direct singuri și putem continua cu lucruri mari. Că de nu, ajungem la maturitate să avem pretenții mici.
