În 2016 deschide în premieră pentru Ungheni un Centru de Dezvoltare Intelectuală pentru Copii, iar în 2019 organizează prima lecție de probă gratuită de citire rapidă și dezvoltarea memoriei „Smart Reader”. Au participat peste 20 de copii. Am discutat cu Natalia Sajin, directoarea și fondatoarea Centrului de Dezvoltare Intelectuală pentru Copii ,,Academia Copiilor Ungheni”, cu părinții copiilor care frecventează aceste cursuri, dar și cu aceștia, ca să aflăm mai multe informații despre acest curs.
De la vis la realitate
La sfârșitul lunii octombrie 2019, Lilia Postolache, fondatoarea Școlii de Aritmetică Mentală Indigo Moldova, a venit cu propunerea de a introduce cursul de Aritmetică Mentală în cadrul Centrului de Dezvoltare Intelectuală pentru copii „Academia Copiilor”. Recunosc, a fost o propunere pe care am acceptat-o imediat, chiar dacă la vremea aceea nu știam nimic despre Aritmetică Mentală și nici despre Abac, instrumentul de bază al cursului. Pentru a înțelege mai bine ce presupune acest curs, am căutat mentori și am participat la câteva ore demonstrative la Chișinău. Am rămas impresionați de ceea ce am văzut și învățat acolo, așa că am început să distribuim anunțuri despre lansarea noului curs. Prima lecție de probă gratuită s-a desfășurat la Ungheni pe 15 noiembrie 2019, cu peste 20 de copii prezenți. În primăvara anului 2020, am achiziționat Franciza și astfel am reușit să fondăm Prima Școală de Aritmetică Mentală Indigo în municipiul Ungheni. În primăvara anului 2023, am adus un nou curs pentru copiii din Ungheni: Cursul de Citire Rapidă și Dezvoltarea Memoriei „Smart Reader”.
Programe Inovatoare pentru Dezvoltarea Intelectuală a Copiilor
Educația este cheia succesului, iar la Indigo Mental Club, oferim programe inovatoare care îi ajută pe copii să-și dezvolte abilitățile intelectuale și să atingă potențialul maxim, ne spune directoarea. În prezent, Școala de Aritmetică Mentală Indigo Ungheni are două cursuri principale: Cursul Indigo – Aritmetica Mentală, care este unul dintre cele mai solicitate programe, care îi ajută pe copii să-și dezvolte abilitățile matematice și gândirea logică într-un mod distractiv și captivant. Cursul Smart Reader – Citirea Rapidă – îi învață pe copii tehnici eficiente pentru a citi mai rapid și cu înțelegere, dezvoltând în același timp memoria. Ambele cursuri sunt destinate copiilor de 5-14 ani, grupele fiind divizate după particularitățile de vârstă și nivelul de cunoștințe al discipolilor. Grupele se formează din minimum 4, maximum 10 copii. În cadrul acestor cursuri, dezvoltăm procesele cognitive: atenția, memoria, creativitatea, dar și capacitatea de a comunica. Scopul nostru este să încurajăm creativitatea, curiozitatea și gândirea critică pentru o dezvoltare holistică a copiilor.
Succesul prin perseverență și educație
Dezvoltarea intelectuală a copiilor este esențială pentru succesul lor în viitor. La Indigo Mental Club, ne străduim să oferim cele mai bune resurse și programe pentru a-i ajuta să prospere. Credem că fiecare copil are potențialul de a realiza lucruri mari. Cu programele noastre, îi ajutăm să-și descopere și să-și exploateze acele abilități.
Realizări și performanțe
După aproape 5 ani de activitate, Indigo Mental Club Ungheni se laudă cu copiii participanți la Olimpiade Naționale și Internaționale, de unde s-au întors mereu cu locuri de frunte. Avem generații de copii care au terminat cu brio modulul de Adunare și Scădere, iar anul trecut, în premieră, am avut prima grupă care a finalizat Modulul de Înmulțire și Împărțire. De-a lungul anilor, suntem mândri să ne revedem cu discipolii noștri și să ne mulțumească pentru baza pe care am pus-o în dezvoltarea abilităților matematice.
Cursul de Smart Reader, chiar și după un an de activitate, se bucură de rezultate remarcabile. Cei 40 de discipoli și-au îmbunătățit viteza de citire, dar și nivelul de înțelegere a celor citite, și-au îmbogățit vocabularul și au descoperit noi tehnici și exerciții care îi ajută să însușească mai ușor materia școlară.
Mentori dedicați
Suntem extrem de mândri de cei doi mentori din cadrul clubului, care prin dedicație, muncă și perseverență reușesc să obțină rezultate frumoase. Aceștia au beneficiat de cursuri și au susținut examene, având oportunitatea de a participa anual la cursuri de formare pentru a-și dezvolta și îmbunătăți abilitățile de predare.
Pregătirea pentru olimpiade
Antrenamentele zilnice sunt cea mai importantă pregătire pentru a-și îmbunătăți viteza de calcul. Pregătirea mai intensivă pentru Olimpiada Internațională din Turcia 2024 a început în luna mai. Prin perseverență, susținerea din partea părinților și îndrumarea mentorilor, am reușit și anul acesta să obținem cele mai bune rezultate în cadrul Olimpiadei Internaționale.
Evenimente și proiecte viitoare
Ne pregătim de cel mai așteptat eveniment de către discipolii noștri, Târgul Indigo. Aici, copiii își vor putea achiziționa cadouri personalizate cu Dolarii Indigo obținuți de-a lungul anului prin munca proprie. În toamnă, vom da startul înscrierilor pentru evenimentul din luna februarie a anului următor, „Cupa Moldovei”. De asemenea, ne propunem să pregătim viitori campioni pentru participarea la Olimpiada Internațională de anul viitor, care va avea loc de această dată în Spania.
Lecții de probă
Nu știm niciodată dacă unui copil îi va plăcea un curs sau altul. De aceea, pentru a vedea interesul lor, organizăm lecții de probă gratuite atât pentru copii, cât și pentru părinți. Ne găsiți pe pagina noastră de Facebook Indigo Mental Club Ungheni sau pe pagina de Instagram Indigo_Smart_Ungheni. Vă invităm la sediul nostru pentru mai multe informații. Alăturați-vă nouă în călătoria spre o educație de calitate și la dezvoltarea inteligenței copiilor. Vă așteptăm cu drag să vă alăturați Familiei Indigo!
Mărturii și experiențe
Corina Maler, mamă: „Am înscris copilul la Școala Indigo deoarece calculul cu ajutorul abacului mi-a părut foarte interesant și ceva neobișnuit acum 5 ani pentru Ungheni. Cu ajutorul cursurilor studiate, se descurcă mai bine la calcule și, datorită Smart Reader, citirea a devenit mai rapidă, mai fluentă și vocabularul său a devenit mai bogat. Metodele interesante și captivante mereu l-au atras pe Roma, la toate capitolele care le-ați predat cu multă răbdare și perseverență. Participarea la olimpiadă l-a făcut mult mai încrezut în sine și în ce face la Indigo.”
Roma Maler, discipol la ambele cursuri:„La Indigo îmi place când calculăm pe ambele părți ale abacului, iar la Smart când citim în grup și ne ajutăm unii pe alții folosind tehnica Remorcării. Mă ajută să calculez mai rapid, să-mi dezvolt abilități de citire și să pot reține mai multe informații într-un timp mai scurt. Prin exersarea zilnică a exercițiilor, mă simt foarte bucuros și curajos că am ajuns aici. Aș recomanda copiilor care doresc să-și îmbunătățească citirea, atenția, memoria și să-și facă noi prieteni, să nu ezite să vină la curs și să nu se dea bătuți!”
Angela Crasnojon, mamă: „Am ales cursul de Aritmetică Mentală deoarece am văzut beneficiile acestui curs în dezvoltare. Copilul a dat dovadă de un potențial extraordinar al abilităților matematice, dar și cognitive. Patricia a devenit independentă, sigură pe ea, sociabilă, a început să memoreze mai ușor poezii și are rezultate excelente la școală. Copilul este fascinat de acest curs, exersează mult în timpul liber. Participarea la olimpiada internațională a avut un impact unic și minunat, am trăit împreună momente de mândrie și emoții de nedescris. Această participare a făcut-o mai captivantă de a descoperi și a asimila noi niveluri și tehnici de calcul din cadrul cursului.”
Patricia Crasnojon, participantă la Olimpiada Internațională de Aritmetică Mentală: „Îmi place mult cum se desfășoară orele de Aritmetică, sunt distractive și foarte interesante. Mă ajută să calculez rapid, am devenit mai încrezătoare în mine. Am lucrat mult individual, dar și alături de colegii mei, împreună cu mentorul nostru, doamna Irina. M-am simțit extraordinar și au fost emoții de nedescris. Îndemn toți copiii să frecventeze cursurile școlii de Aritmetică Mentală, sunt cursuri ce dezvoltă nu doar atenția și gândirea, dar îți oferă și posibilitatea de a te manifesta. Doresc ca și alți copii să descopere povestea nivelelor.”
Perspectivele mentorilor
Irina Calutu, mentor: „Fiind mentor atât la Aritmetica Mentală, cât și la Citirea Rapidă Smart Reader de aproape 5 ani, încerc să folosesc diverse metode interactive și distractive pentru a capta atenția și curiozitatea copiilor pentru calcule și citire. Un ajutor foarte mare ne este platforma noastră online și cărțile bine structurate. Provocări sunt de obicei la modulele mai complicate, Little Friends (descompunerea lui 5) sau Big Friends (descompunerea lui 10), unde copiii întâmpină greutăți la calcule, se dau bătuți și renunță. Contează foarte mult încurajarea noastră, a mentorilor, dar și a părinților. Muncim un pic mai mult atât la ore, cât și acasă, pentru a obține rezultate îmbucurătoare. Munca zilnică este cheia succesului unui campion. Pregătirea pentru Olimpiadă constă în calculele zilnice, ambiția și curajul fiecărui participant. În ajunul Olimpiadei, exersăm cu participanții testele pregătitoare, creându-le atmosfera de la Olimpiadă. Suntem norocoși să avem astfel de cursuri inovatoare în municipiul Ungheni. Suntem mândri să avem părinți care doresc să investească în copiii lor și cei mai curajoși și bravi copii. Succesele discipolilor noștri sunt oglinda noastră.”
Doina Primac, mentor: „Sunt mentor Indigo de peste 4 ani. Aritmetica Mentală se bazează pe cifre și calcule matematice. În cadrul orelor, folosesc o varietate de metode pentru a dezvolta abilitățile mentale: imaginația, calcul pe ambele părți, tabele aritmetice și memorarea formulelor de calcul. Toate aceste metode îmbunătățesc memoria pentru un calcul rapid și corect. Provocările sunt diferite, în funcție de vârsta copiilor. Cea mai importantă provocare este timpul estimat de calcul, care îi încurajează să aibă libertatea de a gândi, calcula și memora. Toate aceste provocări se depășesc cu ușurință și încredere în sine.”