Pentru a conviețui într-o societate bună și corectă, omul are nevoie de calități deosebite: bun-simț, rațiune și gândire critică. Lucrurile bune și raționale nu-și află locul, acolo unde tentațiile o iau razna. Ademeniți uneori de supraapreciere, idei țintite spre scopuri mai puțin nobile, împrejurări ce permit de aș realiza planurile neomenești, unii pentru care valorile umane nu contează, fac tot posibilul ca să-și pună în practică ideile iraționale.
Chiar dacă oamenii dornici de pace și lucruri frumoase își continuă viața cotidiană, aspirând la un viitor liniștit și de perspectivă, împrejurările din unele părți ale lumii nu-i lasă liniștiți și indiferenți. Asistăm de la distanță la atrocitățile generate de războaiele din Israel și Ucraina, realizând cât de fragilă este pacea.
Ca un trăsnet ce mi-a cutremurat sufletul a fost recentul atac asupra orașului Cernigov din nordul Ucrainei ce s-a soldat cu jertfe omenești. Nu pot concepe faptul că unele locuri pe care le-am vizitat cândva, acum se transformă în ruine. Nu pot să înțeleg cu ce sunt vinovați oamenii pașnici de acolo, din acele locuri?
Se spune că omul sfințește locul, dar tot el îl poate pângări, atunci când fără mustrări de conștiință distruge și împarte. Alte realități triste care vin să ne dea fiori sunt inundațiile din regiunile de nord ale Rusiei, care sunt înghițite de ape. Disperați și neajutorați cei care fac parte dintr-o țară gigant, care se consideră atotputernică se confruntă cu niște calamități fără precedent, care le distrug averea agonisită de acești oameni, dându-le viața peste cap.
În cel de-al 12-ea ceas, sinistrații se dumiresc că și l-au făcut idol pe cel cu pâinea și cuțitul, care în esență mănâncă miezul, iar ei fărâmiturile. Mai mult ca atât, pentru a se priva de vină, cei responsabili de infrastructura cusută cu ață albă, dau vina pe niște rozătoare, excluzând factorul uman. E trist, e foarte trist când viitorul omului e imprevizibil și dependent de cei a căror preocupare este cotropirea, acapararea și distrugerea a tot ce e sfânt și omenesc. Să ne rugăm de pace și de cer senin, să credem și să aspirăm la o lume mai bună pentru siguranță și stabilitate în ziua de mâine.
„Nu cred într-un umanism care îndepărtează ființa umană de sine în loc să o apropie. Nici un om nu ar trebui să plângă, să ofteze, să jongleze în acest paradis cu nefericirea, pentru că nu-i este permis. De fiecare ființă în parte depinde dacă vrea să deschidă cu adevărat ochii pentru a vedea paradisul care îl înconjoară sau dacă dorește să rămână în infernul social în care se află”, Sorin Cerin, filosof, prozator și eseist român.
