Interviul de azi e cu Cezara Kolesnik, plasticiana moldo-franceză. Despre ea se spune că este artista moldoveană cu cel mai impresionant palmares artistic și academic: studii la Sorbona, expoziții în toată lumea, iubită de critici, adulată de public și de elevii cărora le predă pictura.
— Cine este Cezara Kolesnik și de unde vine?
— M-am născut la Cornești, atunci când mai funcționa maternitatea și era una din cele mai bune din țară. Părinții locuiau la Chișinău dar așa au decis ei, să mă nasc în Cornești.
Pictura a fost tot timpul prezentă în viața mea, dar decizia conștientă de a face din asta o „profesie” a venit mai târziu, după terminarea studiilor.
— Prenumele v-a marcat cumva ascensiunea în carieră, adică Cezara Kolesnik a luat ce-i al „cezarului”?
— Cred că încă totul e înainte. Drumul unui artist e unul imprevizibil, important e să crezi mult în ce faci și să perseverezi. Să nu-ți abandonezi visele chiar și cele mai grandiose și ireale, asta îți dă aripi și te poate duce departe.
— De ce câmpul cu flori, copiii predomină în tablourile dvs.? Înseamnă cumva că aceasta e legătura vie dintre dvs. și locurile copilăriei?
— Aproape toate tablourile pornesc de la amintiri din perioada copilăriei mele. Unele sunt amestecate și cu vise. Vreau să vă spun că eu am copilărit în două localități din raionul Ungheni: Sinești și Cornești. Locurile acelea, culorile pădurii, oamenii mi-au intrat în suflet, m-au marcat foarte mult. În prima serie de tablouri, numită sugestiv „Odă Copilăriei”, am creat câteva portrete simbolice pe un format mare, 100×100 cm, picturi prin care am încercat să arăt Moldova. Fiecare portret spunea o istorioară.
— Cât de mult v-au marcat locurile și oamenii de unde veniți?
— Cred că si până acum mă marchează, când revin în țară îmi petrec tot timpul la Cornești și mă simt minunat aici, cu exepția glodului (zâmbește), desigur. Dacă ar exista infrastructură, cred că acest loc ar avea șanse mari să se dezvolte cultural.
— Enumerați-ne câteva dintre succesele dvs.?
— Pentru mine fiecare expoziție e un succes, fiindcă înseamnă un pas în cariera mea artistică. Încerc să nu ignor invitațiile pe care le am și să reușesc cât mai multe. Succesul pentru un artist plastic e diferit decât pentru un artist din showbiz, e un succes pe care îl vezi în timp.
Pentru un artist e important să învețe a comunica despre creația lui, de a fi în pas cu timpul, în ce privește site-ul, paginile profesionale de pe rețelele de socializare și publicitatea pe care o poți face pe ele. Asta necesită investiții materiale, dar mai ales de timp.
— Când și în ce împrejurări ați înțeles că veți face o carieră de succes în artă, mai exact, în pictură?
— Când am terminat studiile în Franța, la Paris, masteratul în istoria artelor la Sorbona IV, am lucrat o periodă în expertiză și piața de artă și la un moment dat am simțit că pictura e o parte necesară a existenței mele ca om, fără de care eu nu voi putea avansa și crește.
— De ce ați ales Franța ca loc de trai și Belgia ca loc de creație?
— Franța a fost țara unde mi-am făcut studiile și am locuit o perioadă de timp. Belgia si Bruxelles-ul au venit ca o schimbare necesară mie personal. E locul unde am gasit un atelier la care visam și activitatea mea de pictor o pot face cu mare plăcere.
— Descrieți-ne, vă rugăm, în câteva fraze o zi din viața unui pictor?
— Zilele sunt toate diferite, dar există și o rutină, mai ales în preajma pregătirilor pentru unele expoziții. Pictez tablourile doar la lumina naturală și ziua mea de lucru e limitată la câteva ore de lumină. În Belgia destul de repede se lasă seara, în special toamna și iarna.
Viața de artist presupune și organizarea anumitor întâlniri, activități pe lângă pictura propiu-zisă. Sunt momente când trebuie să stau mult la computer, să postez pe rețelele de socializare și pe site-ul personal www.cezarakolesnik.be sau să prelucrez fotografiile lucrărilor. În weekend am ore cu copiii și adulții la atelierul meu. Ziua de odihnă pentru mine e luni, poate cuiva să i se pară ciudat, dar eu m-am obișnuit cu acest program.
Îmi place să organizez vizite la atelier, uși deschise și prezentări private la tablouri recente.
— Ați reveni în Moldova?
— Dacă ar fi asfaltat drumul pe deal la Cornești, probabil ca dă. (zâmbește)
— Eu sper că ați citit vreodată ziarul nostru. Ce recomandări ați avea pentru noi?
— Vecinul meu e abonat la ziarul dvs. și când sunt pe loc mai trag cu ochiul. E important să existe presa locală, cu informațiile legate de regiunea noastră și, de ce nu, pe viitor un canal TV local Ungheni?! Mult succes vă doresc!
