
Polițiștii de frontieră ieșeni au depistat un cetățean din Republica Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare fals pentru autoturismul pe care îl conducea.
Cazul a avut loc pe 01 noiembrie, în jurul orei 23.00, când V.S., în vârstă de 34 ani, care conducea un autoturism marca Mercedes ML 320 Prestige, înmatriculat in Romănia, vroia să treacă frontiera. La controlul specific, s-a stabilit faptul că certificatul de înmatriculare nu îndeplinește condițiile de formă și fond specifice unui document autentic, acesta fiind fals.
Bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul din municipiul Chișinau, plătind pentru acesta suma de 1800 euro și nu are cunoștință despre neregulile constatate de polițiștii ieșeni. Ultimii, la rândul lor, în prezent efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.