Cineva dintre filozofii antici spunea: „Pune la îndoială totul”. Mi se pare că eu, în ultimul timp, numai asta și fac.
Deși, cum se vede, filosoful nu are nicio legătură, probabil, e vorba de experiența de viață. Însă cândva, uneori și acum, credeam tot. Am crezut oamenii, de ce m-ar înșela? S-a dovedit, că aveau de ce. Uneori, pentru a arăta mai fericiți, mai buni, mai norocoși sau invers, nefericiți – în căutare de milă și compasiune.
A fost o vreme când am crezut în tot ce spuneau micile difuzoare și televizoarele care emiteau doar un singur program. Atunci credeau toți, probabil, afară de cei care vorbeau aceste lucruri. Trebuie să spun că le reușea. Eu, ca și ceilalți, credeam că porumbul poate să crească și în Siberia, drept că nu știam ce se poate de făcut cu el mai târziu, dar nici nu mă interesa, pentru că știau cei care te puneau să faci acest lucru. Credeam că râurile pot fi întoarse îndărăt, că patriotism nu înseamnă o țară prosperă, în care oamenii sunt fericiți, ci țara ta în care oamenii sunt fericiți doar pentru că trăiesc în ea. Și atunci aproape toți erau fericiți. Fericiți că au avut parte de studii gratuite, un salariu de 80 de ruble care era suficient pentru hrană, copilul mergea la grădiniță, că în credit au cumpărat o vitrină, numită „stenkă”, un frigider, o mașină de spălat „Riga”, că statul, după ce au stat la coadă 7-8 ani, le-a dat un apartament cu 2 odăi de 42 metri pătrați, cu o bucătărioară de 9 metri. Erau fericiți că poporul sovietic a zburat primul în cosmos, că se construia BAM-ul, că trăiam în cea mai bună țară și o puteam apăra pe Angela Davis, care suferea în America.
Mai târziu am văzut că toate erau o poveste pentru prostănaci naivi – mult ar mai fi râs cei care au născocit-o. Credeam de bună voie în construcția comunismului, în societatea socialistă dezvoltată, că vor avea toți apartamente. Unii și acum, mai cred în aceste povești, altfel nu ar fi atâta dor și dorință de a reveni la ele. Dar ar fi trebuit de mult de ascultat alte povești și de crezut în ele. Din păcate, nu pot să cred. Cea mai atractivă din ele, în opinia mea subiectivă, este povestea cu integrarea europeană. Să mă ierte autorii și susținătorii ei. Dar, cum se spune, fără credință nu se poate de trăit, în ceva trebuie să crezi numaidecât. Ca de obicei, printre credincioși nu pot să nu fie farisei. Așa și aici. Pentru cei care au inventat-o e o posibilitate de a beneficia de granturi și credite, pentru cineva înseamnă politică, pentru muritorii de rand — speranță în salarii și pensii decente. Deși pentru cei din urmă mai înseamnă și posibilitatea de a pleca peste hotare și a avea acolo ceea ce cu atâta zel li se promite aici, dar… Pentru broasca țestoasă lung e drumul spre mare. La fel e și cu integrarea asiatică.
Iar deocamdată a fost extinsă lista țărilor în care cetățenii Moldovei pot călători fără vize: Antigua și Barbuda, Comunitatea Dominica, Micronezia, Saint Vincent și Grenadinele, Samoa. Aveți treabă acolo? Eu nu am.
