Azi vorbim cu Valentina Gâncu, medic pediatru competent, stimat, iubit de micii săi pacienţi şi, în acelaşi timp, mamă bună a trei copii, o femeie zâmbitoare şi sociabilă.
— În pediatrie v-a adus dragostea faţă de medicină sau de copii?
— Înainte de a intra la Universitatea de Medicină am absolvit colegiul de medicină şi întotdeauna m-am văzut chirurg. Dar la anul 6, când m-am căsătorit şi aşteptam un copil, am fost pătrunsă de dragostea faţă de copii. În plus, o aveam ca profesoară de pediatrie pe o femeie care ne-a altoit afecţiunea şi dragostea pentru copii, de aceea după acel an am decis să susţin examenele la pediatrie. Le-am susţinut. Am trecut şi au urmat trei ani de rezidenţiat. Toate datorită pofesoarei mele şi copilului care urma să vină. Acum fetiţa are 12 ani, fiul – 10, iar mezina – un an şi jumătate.
— Cum sunt copiii de azi?
— Cu toate că medicina progresează, problemele legate de sănătate rămân, nu e exclus, din cauza dezvoltării rapide a tehnicii, tehnologiilor. Din acest motiv copiii duc un mod de viaţă sedentar, nu fac sport, astfel sunt afectaţi de boli ale articulaţiilor, muşchilor, coloanei vertebrale. În plus, părinţii multora dintre ei sunt plecaţi peste hotare şi copiii sunt privaţi de atenţia lor. În această situaţie, copiii mai suferă şi emoţional, deoarece duc lipsă de dragostea care este atât de necesară pentru ei, deseori apar nevroze, copiii ajung într-un mediu nefavorabil. Iată atunci apar probleme de ordin psihic şi neurologic.
— Părinţii rămaşi aici le acordă multă atenţie?
— Aş vrea să cred că da. Părinţii se străduiesc să le dea iubire şi atenţie, însă rutina şi dorinţa de a le asigura copiilor condiţii mai bune de trai şi un viitor nu întotdeauna le oferă această posibilitate.
— La ce trebuie să acorde atenţie părinţii, deşi sunt ocupaţi?
— Părinţii trebuie să se intereseze cu ce se ocupă copiii lor, cine îi înconjoară, ce îi interesează, să organizeze pentru ei sărbători, jocuri, ceva legat de familie, ca şi copiii să participe la toate acestea. Fetele împreună cu mama să gătească la bucătărie, băieţii trebuie să facă ceva împreună cu tata şi să simtă că sunt importanţi. Dacă te întreabă copilul ceva, să nu-i spui că nu ai timp, copiii trebuie antrenaţi în toate activităţile ca ei să ştie că sunt membri ai familiei.
— Acasă rămâneţi medic?
— Uneori mi se pare că la serviciu am mai multă atenţie şi răbdare decât acasă. Vreau să spun că nu sunt un adept al sterilităţii şi copilul trebuie să se obşnuiască cu toate, doarece în viaţă nu totul e steril şi la cel mai înalt nivel. Nu trebuie să ai o idee-fix în ce priveşte curăţenia, acestea sunt pur şi simplu reguli de igienă. Acum e perioada virozelor, trebuie de spălat mâinile, nasul, dar acest lucru nu trebuie să fie o obsesie, pentru că în asemenea caz imunitatea nu se formează. Vrem noi sau nu, dar aceasta e realitatea.
— Pentru ce îi rămâne timp unui medic care mai este şi mamă a trei copii?
— O dată pe lună împreună cu fiica mai mare organizăm ziua fetelor, mergem la cumpărături sau la pizzerie. La vârsta de 12-13 ani ea are mare nevoie de atenţie. Aproape în fiecare săptămână e ziua familiei, când toţi împreună discutăm anumite chestiuni – acesta e consiliul nostru familial. Ţinem cont de toate opiniile.
— Ce vă rămâne pentru sine?
— Nu m-am gândit la asta. Şi nu mă pot plânge de viaţa mea. Mi-ar ajunge timp şi pentru saloane, şi pentru coafor, pur şi simplu, nu e ceea de ce am nevoie. Desigur, nu mi-ar strica un spa-salon, nişte proceduri, dar nu mă atrag. Eu sunt altfel din fire.
— Lucru – casă, lucru – casă. Această monotonie nu vă apasă?
— Voi minţi dacă voi spune că nu mă apasă. Uneori vin acasă şi mă gândesc ce copii au fost la consultaţie, ce probleme au, pot să le telefonez, să să mă interesez de sănătatea lor. Soţul meu încă e răbdător, uneori spune că sunt ca zombi. Iar diversitatea în viaţă o facem singuri. Ne străduim duminicile să ieşim undeva împreună, să plecăm, să ne ocupăm de ceva, chiar şi cu mezina organizăm clipe de relaxare, colorând desene. Poate aş mai dori ceva…
— Ce anume, să staţi în pat, să cititţi?
— (Râde) Eu nu pot sta în pat. Citesc ceea ce e legat de medicină, în limba rusă, engleză, franceză, română. Dacă apare vreo întrebare, nu o las pe mai târziu. Plec la conferinţe.
— Ce ne lipseşte în medicina pentru copii?
— Specialişti. Natalitatea scade, dar copii, deocamdată, din fericire, sunt.
