Cu Irina Ostaci am făcut cunoștință la lansarea unui proiect pentru femeile din mediul rural. Avea amenajată o expoziție din lucrări manuale – bijuterii din pietre semiprețioase pentu toate gusturile. Un pic timidă, totuși ușor le explica doamnelor interesate ce fel de pietre naturale ar trebui să poarte, care sunt indicațiile lor terapeutice.
— De unde ești?
— M-am născut în Valea Mare. Tata, din păcate, nu mai este printre noi, iar mama e profesoară de limba română la liceul „Aleksandr Pușkin”, Ungheni. Am studiat la Universitatea de Stat a Moldovei, facultatea relații internaționale, științe politice și administrative.
— Ai fost sefă la cancelaria Ministerului Afacerilor Interne, apoi în Regimentul de Patrulă și Santinelă „Scut”, ceea ce presupune mult mai multă responsabilitate, disciplină, perseverență.
— Ei, nu e chiar așa, deoarece după absolvirea facultății am revenit acasă și mi-am început cariera la un post local de televiziune, ca prezentatoare de știri. Am muncit o perioadă și în adminsitrția publică locală. Peste câțiva ani ne-am stabilit împreună cu familia în capitală, unde de fapt am și lucrat în Ministerul Afacerilor Interne. La Ungheni m-am simțit bine, mai ales că aveam același cerc de cunoscuți, prieteni, aici îmi era familia. La Chișinău a fost un pic mai greu, dar interesant. Am început să lucrez după specialitate, să explorez necunoscutul, să îmi măresc cercul de prieteni, cunoscuți.
— Cine sunt oamenii care îți fac dimineața frumoasă?
— Cei doi băieței ai noștri, Ionuț și Sănduț, soțul, chiar dacă este departe de noi. De mai bine de 10 ani muncește în Odesa, Ucraina. Uneori, când le spunem copiilor că mergem acasă, Ionuț mă întreabă unde: la bunica, la Chișinău, la Ungheni sau la tata, în Odesa (râde). Acum suntem stabiliți la Ungheni, copiii trebuie să termine aici liceul. Ne vom refugia în Odesa doar în vacanțe. Soțului îi este mai greu în Moldova să își găsească un loc de muncă, iar cheltuielile și necesitățile sunt mari.
— Cum și-a făcut loc în viața ta pasiunea de a confecționa bijuterii?
— Sunt una din elevele Rodicăi Guțu, președinta asociației „Adăpost și Alinare”, care e o meșteriță iscusită. Mi-au plăcut lucrările ei. Când m-am decis să îmi procur câte ceva, dânsa mi-a spus că mă poate învăța să le confecționez singură. Așa am început să fac un colier, o brățară, când copiii dormeau la amiază. M-am orientat spre pietre semiprețioase, mai ales că au și unele efecte terapeutice asupra organismului. Am adunate în colecția mea destule bijuterii, deci urmează să le comercializez undeva.
— La zilele orașului Ungheni pentru prima dată ai participat la un târg al meșterilor unde sute de persoane ți-au admirat lucrările…
— La fel, propunerea a venit din partea profesoarei mele, Rodica Guțu. Un pic sfioasă de la început, am prins la curaj, când mi-am dat seama că arăt oamenilor ceea ce pot face eu, doar acesta e frumosul din mine. Eu port cu drag, e frumos, deci propun și altora. A fost o experiență inedită. Am observat un lucru – la noi, femeile evită să poarte bijuterii. Altele spun că nu au făcut-o niciodată, fie că nu sunt obișnuite, fie că preferă pietrele prețioasă. În schimb, tinerele cu drag măsoară și procură astfel de bijuterii. Mă bucur că în ultimul timp oamenii mult mai mult apreciază lucrurile făcute manual.
— Ce calități apreciezi la oameni?
— Omenia, căci e mai presus decât toate. Îmi plac persoanele sincere și simple, doar omul simpu e și deștept.
— Ce fel de oameni eviți din calea ta?
— Mă străduiesc să evit oamenii care emană energie negativă, nu vreau să supăr pe cineva, dar încerc să înconjor oamenii fățarnici.
— Cum vezi pe viitor dezvoltarea micii tale afaceri?
— Acum e prematur să fac careva pronosticuri, e prea măreț spus că am o afacere, mai mult e o pasiune, căci îmi place munca migăloasă, încet, să adun piesă cu piesă. Aștept propuneri. Ceea ce înseamnă că voi accepta cu drag invitațiile de participare la expoziții sau târguri de acest gen, totuși, pe viitor, sper să îmi găsesc un serviciu după specialitate.
