Ne aflăm într-o perioadă fierbinte. Nu demult am ieșit dintr-o campanie electorală și intrăm deja în alta. Ne așteaptă timpuri bune, cât va dura campania. Concerte gratuite, hrișcă și macaroane de pomană. Vom vedea schimbarea la față a acelorași politicieni, care ne duc cu zăhărelul ani la rând. Bunătatea, profesionismul și chipul lor de înger va fi afișat pe orice gard, la televiziunile lor, iar oamenii vor uita pe un timp de problemele țării și cele personale. Se vor lansa promisiuni, care ulterior vor fi date uitării. Acum tema principală e cine trebuie să stea în fruntea țării.
La barurile din sate demult s-a dat startul dezbaterilor electorale „publice”. Cei mai populari bețivi, să vedeți cu câtă ardoare apără pozițiile unora dintre candidații care și-au anunțat intenția de a participa la alegeri. Ei aduc, cică, argumente, tot ei le contestă. Se iscă o pălăvrăgeală mai ceva ca în cadrul talk-show-rilor, doar că în fața lor nu stă paharul cu apă, ci unul cu tărie.
Să vedeți ce istorii mai compun despre acoliții lor, cum le apără pielea și le spală păcatele. Mai că și miliardul a fost furat de extratereștri, iar guvernanții actuali sunt curați ca apa de izvor. O întreagă teorie deconspirată și ea, la un alt pahar de vorbă. Te umflă râsul.
Mai tare însă îți vine a plânge. Mulți dintre cei care fac politică la bar nu sunt angajați. Ei sunt cei care primesc ajutoare sociale, pe care le cheltuie pe băutură. Tot ei vor fi cei care participă pe la proteste pro sau anti guvernare. Desigur, neîntârziat vor și fi la urne. Să își justifice vinul băut din contul cuiva și acea sută de lei promisă.
La un alt capăt de masă sunt apărătorii celor care nu se află la guvernare. Nu neapărat stau cu paharul în față. Ei vorbesc de cei care ne conduc, despre faptul că ne-au adus la sapă de lemn, ne-au fugărit tinerii din țară. Despre acoliții lor – doar cuvinte de laudă. Ne prezintă planul de salvare a țării. Într-un fel: „Voi votați, noi știm ce avem de făcut”. Ca apoi să ni se spună cu ton sarcastic: „Ieri a fost campania electorală. Astăzi deja ați votat”.
Ceea ce nu știm e că, de fapt, alegerea noastră prea puțin contează. Doar nu degeaba se zice că dacă ar depinde ceva de alegeri, oamenilor nu li s-ar permite să participe la ele. E doar o formalitate de a sălta unii și aceiași hoți în posturi de conducere, chipurile cărora nu se schimbă de vreo 20 de ani. Oare a contat poporul atunci când țara a sărbătorit 25 de ani de independență? Când adevărată Moldovă se afla după gard, înghesuindu-se pentru a vedea parada militară.
Guvernanții ne-au băgat în țarc, într-un fel de ocol, unde trebuie să stăm cuminți în timp ce ei se plimbă țanțoși prin fața gardului. Presa e în țarc, populația e în țarc. În centru se află guvernanții. Petru ei se cheltuie banii țării, pentru ei se cântă și se dansează. Noi suntem simpli spectatori, iar atunci când ne săturăm de una și aceeași piesă, urmărită de după gard, părăsim teatrul. Așa cum l-au părăsit sutele de mii de moldoveni stabiliți în străinătăți. Restul continuă să viseze la zile bune promise de cei din fața gardului. Doar că ele așa și nu mai vin.
