E dureros atunci când se sting din viață prietenii buni, iar noi, pe cititoarea noastră permanentă și devotată, fosta profesoară la școala medie Cornești de pe vremuri, Georgeta Bocșa, am considerat-o anume prietenă. Pentru noi ea era Georgeta – așa s-a prezentat când a telefonat prima oară la redacție. A fost acum câțiva ani. De atunci Georgeta noastră, cum îi spuneam noi, ne alinta rareori cu sunetele sale, dar aproape de fiecare dată ne dicta o scrisoare.
Tinereța acestei femei a trecut în Siberia unde ea, o copilă de 16 ani, a fost deportată împreună cu mama. Mai târziu și-a dedicat viața copiilor și disciplinei îndrăgite, istoria. Ultimii ani de viață i-au fost împovărați de greutăți, dar ea nu și-a pierdut nici bunătatea, nici sensibilitatea, nu era nepăsătoare față de soarta grea a majorității pensionarilor și scria despre acest lucru. O durea sufletul că se ruinează spitalul din Cornești, că mulți dintre cei de vârsta ei sunt condamnați la un trai modest, iar copiii lor, care de asemenea nu mai sunt tineri, repetă soarta părinților. Totodată, Georgeta le era recunoscătoare lucrătorilor sociali, bisericii care uneori o bucura cu prânzuri calde, primarului care avea grijă de drumuri pe timp de iarnă și pe străduța lor, ne ruga să scriem despre cum se străduie să facă ceva pentru oraș, se neliniștea pentru colegii în vârstă. Nu se plângea de viață, doar rareori spunea că se deplasează cu greu prin locuință cu ajutorul unui taburet, deoarece picioarele n-o mai țin, că îi place să cânte. Ultima dată am vorbit cu ea la începutul lui august.
Georgeta era îngrijorată că ar putea rămâne fără lucrător social. Am liniștit-o cum am putut, apoi am rugat-o să interpreteze cântecul ei preferat «Как много девушек хороших».
Luându-și rămas bun, ea ne-a dorit tuturor răbdare, chipurile, nici vouă nu vă este ușor. Cum vedem, și-a luat rămas bun pentru totdeauna.
