Ilie Dobija este unul dintre zecile mii de moldoveni, care au plecat din Moldova nu de viață bună. El este omul care a lăsat sistemul medical din țara noastră fără încă un specialist. Ironia sorții e că plecarea lui Ilie a fost impulsionată de același sistem. A plecat în peninsulă pentru a-i dărui fiului său o șansă la viață, care suferă de atrezie biliară, o boală rară care afectează ficatul. „Sunt în Italia de aproape 3 ani, împreună cu familia. Am venit aici deoarece copilul meu nu avea un viitor cu medicina din Moldova. Statul nostru nu a fost în stare să ne ajute sau să ne ofere un eventual ajutor. Chiar dacă există încheiate acorduri de tratament cu diferite spitale europene Ministerul Sănătății nu trimite copiii la tratament peste hotarele țării, sau mai bine zis, îi trimite „по блату”, ne spune el.
„Îi iubim prea mult pentru a le pune în pericol viața și sănătatea”
În tot acest răstimp de când sunt aici a fost acasă doar el. În urmă cu 2 ani în urmă s-a întâmplat acest lucru. Soția și copilul au stat în Italia. Dorul le era prea mare și își planificau să revină în Moldova chiar la începutul acestei luni. Bucuria revederii cu cei dragi le-a fost curmată de pandemia globală, declarată de Organizația Mondială a Sănătății la începutul lunii martie și care a afectat cel mai mult Italia, în special orașul în care e stabilită familia lui Ilie – Bergamo. „În legătură cu situația de criză în care s-a pomenit Italia am decis să amânăm plecarea, pentru securitatea noastră și a celor dragi care ne așteaptă acasă. Îi iubim prea mult pentru a le pune în pericol viața și sănătatea. Comunicăm zilnic cu ei, iar în fiecare discuție nu lipsesc frazele de genul: „STAȚI ACASĂ, FIȚI ATENȚI, ESTE UN VIRUS FOARTE PERICULOS, SITUAȚIA ÎN ITALIA RĂMÂNE FOARTE GRAVĂ”, ne povestește tânărul.
„Fiecare zi fără simptome de boală este o binecuvântare pentru noi”
Sunt în carantină din 23 februarie și în urmă cu 3 săptămâni acesta a fost înnăsprit. Copilul și soția au ieșit doar o dată și atunci pentru o vizită la medic. La magazin merge doar Ilie, o dată în săptămână. Fac provizii pentru o săptămână sau chiar mai mult. Prețurile au rămas aceleiași, uneori e nevoit să stea în rând, dar se respectă distanța de securitate. „Eu continuu să ies din casă, deoarece legea îmi permite, dar fiecare zi e un risc de a mă infecta. La fiecare ieșire port mască cu filtru și mănuși. La fiecare intrare în casă mă spăl și dezinfectez mâinile. Dezinfectăm zilnic casa. Fiecare zi fără simptome de boală este o binecuvântare pentru noi”, ne explică doar unele aspecte pe care le respectă zi de zi, oră de oră și minut de minut în regim de carantină familia Dobija. În continuare dânsul precizează că le lipsesc plimbările din parc, jocurile care le aveau cu băiețelul lor. „Nu mai sunt plimbările zilnice pe afară cu copilul, nu mai sunt jocurile din parc și admirația naturii. Afară deja este primăvară, înverzesc pomii și au înflorit și multe flori frumoase pe care le admirăm doar de la geam. Persoanele vulnerabile sunt ajutate de grupuri de voluntari care le asigură strictul necesar și medical, rețetele medicale s-au transformat în electronice, se merge direct la farmacie pentru a ridica preparatul necesar. Se face tot posibilul pentru a împiedica răspândirea virusului. Lipsa dezinfectanților, măștilor și a mănușilor este și aici o problemă stringentă. De câteva zile doar au început să apară în unele farmacii. Respectăm carantina cu gândul la Dumnezeu că în viitorul apropiat va fi din nou bine. În spital vizitele medicale urgente programate se desfășoară conform programărilor, nu se fac doar cele care pot să mai aștepte, ele sunt reprogramate. În ultimele zile este o scădere a numărului de adresări și a numărului de persoane pozitive ” ne povestește Ilie.
Familia Dobija vede și partea bună a regimului de carantină. „În acest regim de carantină avem posibilitatea de a ne apropia de noi înșine, a ne aduce aminte de Dumnezeu, avem posibilitatea de a acorda mai mult timp celor dragi nouă, facem lucruri care până acum nu le făceam, încercăm să găsim partea pozitivă a lucrurilor, aceea că suntem bine, deja este un lucru sfânt. Cineva, undeva, deja nu mai este, noi încă mai suntem și trebuie să-i aducem mulțumiri celui de SUS”.
„E o liniște profundă. Și toată această liniște este sfâșiată în răstimpuri de câte un strigăt”
Situația s-a schimbat foarte mult în Bergamo, în întreaga Italie. Orașul, satele, străzile și parcurile au devenit pustii, oamenii s-au închis în casele lor și ies doar în situații extreme. Copiii nu-și vizitează părinții din frica de a nu îi infecta. Transportul public își continuă activitatea, deservește persoanele care sunt impuse de situație să iasă din casă pentru a merge la serviciu, sau din alte motive întemeiate. Poliția verifică persoanele pe străzi și sunt aplicate sancțiuni contravenționale celor care încalcă regimul de carantină. E o liniște profundă pe străzile cândva animate. Și toată această liniște este sfâșiată în răstimpuri. De sirenele ambulanțelor și de câte un strigăt. E unul sfâșietor, e unul care exprimă durere. E durerea celor care și-au pierdut părinții, rudele, frații și chiar copiii. „În spitale nu mai sunt locuri, iar terapiile intensive sunt devastate de numărul mare al pacienților gravi care necesită intubare urgentă. Unica modalitate de a avea un nou loc în terapia intensivă este ca cineva trebuie să moară. O realitate tristă, dar adevărată. Toate cadrele medicale își desfășoară activitatea în condiții extreme, o mare parte din ei fiind infectați. Pentru a ameliora situația critică Protecția Civilă Italiană a început construcția unui nou spital care urmează să fie dat în exploatare în câteva zile.
Din cauza numărului mare de decese, nu mai sunt locuri în cimitire, nu mai încap nici chiar acolo. Nu se mai fac funeralii, oamenii mor singuri în spitale, nu au pe nimeni din cei dragi alături nici la intrare și nici la ieșirea din spital. Cei decedați sunt transportați direct în cimitire, sau în alte regiuni ale țării pentru a fi cremați. Rudelor nu le este permis să îi salute nici pentru ultima dată. Toți rămân blocați în carantină, îngroziți și neputincioși în fața durerii și a morții. Ultima binețe rămâne cea înainte de internare. În spitale sunt tratate doar cazurile grave, mulți din cei pozitivi și asimptomatici sunt izolați la domiciliu sub supravegherea medicului. Peste tot se aud doar sirenele ambulanțelor. La fiecare sirenă auzită te trec fiori reci. Prea mulți bolnavi, prea multă suferință, prea multă durere. Prea multe victime” ne mărturisește tânărul.
„Întrebarea noastră zilnică este: ce va fi mâine oare acasă?”
Deși suntem departe geografic, gândul și inima ne rămâne mereu acasă. Privim mereu știrile cu sufletul la gură, ne facem griji. Întrebarea noastră zilnică este: ce va fi mâine oare acasă? Sistemul nostru medical nu este pregătit pentru a face față unei situații de așa gen, nu avem măcar strictul necesar de protecție al personalului medical, nemaivorbind de respiratoarele și medicamentele necesare pentru tratarea tuturor complicațiilor pacienților infectați. Vin cu un îndemn și o rugăminte la toți cei de acasă, respectați carantina, dragi moldoveni, este mult mai ușor de a preveni decât de a trata acest virus. Să ne ajute Dumnezeu să trecem cu bine peste acest calvar.
