Din nou undeva o mamă deplânge moartea fiicei de 13 ani și va plânge câte zile va avea, iar cel care „a zburat” pe drum, va sta la închisoare termenul cuvenit, dacă încă va ajunge acolo, și își va continua viața. Nu știu, visează sau nu noaptea șoferii vinovați de moartea oamenilor victimele lor, iar chiar și dacă le visează, nimic nu se schimbă.
Dar noi, oamenii, ce atitudine avem? De îndată ce are loc un accident rutier, ba încă unul cu sfârșit letal, începem a face zarvă în rețelele de socializare și a întreba ce face poliția. Dar eu iată ce m-am gândit: ca să nu se mai producă accidente, trebuie de pus în salon, lângă fiecare șofer, câte un polițist, însă și mai bine ar fi dacă acesta ar conduce.
Dar, serios vorbind, cu toții trebuie să înțelegem o dață și pentru totdeauna că există reguli de circulație, la fel ca multe alte reguli, regulamente, legi pe care suntem obligați să le respectăm cu strictețe și atunci nu vom avea nevoie nici de polițiști, nici de altceva. Credeți-mă, ne va fi mai ușor, mai simplu și mai confortabil să trăim, numărul problemelor pe care le creăm datorită necunoașterii regulamentelor și legilor sau din cauza nedorinței noastre de a ne conforma va scădea.
Am început să scriu această scrisoare pentru că era să devin și eu victimă a unuia dintre vitezomani acum câteva zile. Mergeam cu o prietenă pe strada Decebal din Ungheni și, când s-a aprins lumina verde, ne-am îndreptat dinspre magazinul „Arena” să traversăm strada. În același timp au pornit mașinile, dar unul – nici măcar nu știu cum să-l numesc, el venea din direcția Sculeniului – s-a smuls din loc brus de pe banda de dreapta și a cotit la stânga prin fața mașinilor. Nu s-a ciocnit cu mașina și nu ne-a lovit pe noi ca prin minune. La volan era un tânăr, un băietan, am putea spune. Astfel stând lucrurile, ce legătură are poliția, dacă omului îi lipsește creierul? Poate că nu polițiști ar trebui să stea de-a lungul traseelor, ci permisele de conducere să fie eliberate la 23 de ani. Până atunci tinerii ar reuși poate să câștige ceva singuri, deși nu cred.
