Moldovenii nu au respect unul faţă de altul, faţă de munca cuiva, fiecare trăieşte după regulile sale şi îl doare fix în cot de cei de alături. Nu e pentru prima oară când ajung la această concluzie, însă duminică a sărit aşa în ochi. Sunt momente când, pur şi simplu, trebuie să răbufneşti.
Vă spuneam de duminică. Iată, în acea zi de 1 august, în sala mică a Palatului de Cultură Ungheni a avut loc o premieră pentru oraș – un spectacol de teatru. O muncă colosală a unui grup de oameni, mai exact, de tineri, care timp de 3 luni au lucrat asiduu asupra unei montări cu un subiect greu. Deci, când s-a ajuns să vedem rezultatul muncii lor, auzi dintr-o dată la cineva că sună messengerul, sunetul acela, care pe mine mă zgârie la ureche. Da, nu s-a anunţat ca în sălile mari de teatru din Chişinău că telefoanele trebuie deconectate, dar trăieşti în civilizaţie şi nu în junglă ca să îţi fie explicat pas cu pas ce trebuie să faci. Chiar atât eşti de solicitat încât o oră, atât a durat piesa, nu ai putut să închizi sunetul telefonului? Se pare că pentru unii dintre noi e o chestie mult prea solicitantă ca să arăţi puţin respect pentru munca altuia.
Clişeu, repetiţie sau spuneţi-i cum doriţi, dar eu iar am să scriu despre gunoi. Coşurile stradale sunt pline uneori, deşi angajaţii de la salubritate evacuează deşeurile ce se acumulează. Se întâmplă şi trebuie să înţelegem (să nu se interpreteze că le cânt în strună autorităţilor publice locale) că lucrători la salubritatea oraşului sunt puţini, şi nu se reuşeşte chiar în minutul când s-a umplut acel coş să fie deşertat. De aceea, normal şi omeneşte ar fi să găsim altul ca să aruncăm gunoiul care îl avem, dar nu tot în acela. E un tablou grotesc şi inestetic să-l priveşti așa plin până la refuz!
Alt moment, dar tot cu moldoveni în rolurile principale. Toţi ştim că după o anumită oră nu mai e permis să lucrezi cu bormaşina. Uite, un dornic de prea mult confort personal continuă să o facă şi după acea oră limită. Faptul că deranjează o scară sau chiar un bloc nu îl priveşte, principalul lui să-i fie bine.
Lista cu “rânza mea e mai presus decât a vecinului” e lungă la moldoveni. Confortul personal fără a lua în calcul şi a celui de alături primează. Trăim aproape fără reguli, aşa ca oamenii din epocile apuse. Şi viaţa noastră devine de nesuportat. Azi vecinul îţi suportă mojicia de a-ţi face hatârul, iar mâine tu pe a lui. Dacă am ţine cont de câteva reguli, care până la urma sunt de bun-simţ, ar fi cu totul altfel de trăit în Republica Moldova.
