Tot mai des în ultima perioadă mă ciocnesc de această problemă a societății noastre. Recent m-am reîntâlnit cu foști colegi de liceu, actualmente specialiști cu diplomă, care sunt nevoiți să ia drumul țărilor străine. Nu din plăcere, ci din necesitate, pentru că nu au reușit să-și găsească un post de muncă în domeniul lor. Și asta pentru că se pot număra pe degete domeniile în care absolvenţii, măcar 20-30 la sută dintre ei, găsesc locuri de muncă. Motivul? Unul absurd: pentru că nu există o corelare între cerinţele pieţei muncii şi oferta instituţiilor de învăţământ.
Un alt impediment ar fi și experiența, este ca un cerc vicios: dacă există locuri de muncă la care se cere specializarea obținută de tine, atunci nu ai experienţă. În rarele cazuri în care cineva doreşte să angajeze absolvenţi, postul e deja ocupat dinainte de a apărea pe undeva anunţul de angajare. Și nici nu poți avea pretenţii la 22-23 de ani, când nu ai muncit în viaţa ta. Şi, poate, de fapt, aici e problema. Puţini sunt părinţii care îşi îndeamnă copiii să lucreze, măcar în vacanţe.
Pe principiul, extrem de nesănătos, „să înveţe el, că eu îi dau de toate”, adolescentul devine un tânăr fără încredere în forţele proprii, uşor iresponsabil, care se aşteaptă să i se respecte toate drepturile şi este foarte puţin dispus la efort suplimentar. În plus, nu va şti valoarea banului muncit.
Este bine cunoscut cam cum se face, prin toate universităţile din ţara noastră, practica de specialitate. Toată lumea se străduieşte să găsească o pilă, o relaţie care să-i asigure „copilului” adeverinţa necesară, că el nu are, mititelul, timp de aşa ceva, el trebuie să înveţe. Nimic mai fals, nimic mai nociv.
În același timp facultățile se bat, care mai de care, că studiile lor sunt recunoscute peste hotare, că au acorduri de colaborare cu firme mari, care să le preia absolvenţii, că e bine să fii student la ei. În realitate, odată aruncată în sus pălăria de absolvent – un alt obicei de import care nu foloseşte la nimic – facultatea și-a luat mâna de pe tine.
Astfel devii ori masterand, dacă te ţine să ocupi un loc la buget sau ai bani să plăteşti taxa, ori şomer cu diplomă. Depinde numai de tine să îţi găseşti o slujbă şi, de regulă, atunci când asta se întâmplă, nu mai contează că ai terminat facultatea de istorie şi ajungi să lucrezi la o firmă de publicitate. Te reinventezi sau mori. Cale de mijloc nu prea există, din păcate. Până când nu se va înţelege că munca sezonieră e o cale de a vedea la ce eşti bun, ce profesie ai putea face, până când universităţile vor face planul de învăţământ după nevoile pieţei şi nu după calificarea cadrelor didactice pe care nu vor să le concedieze, vor continua să producă șomeri cu diplomă.
Ba, chiar, după moda ultimilor ani, şi cu câte două. Iar asta nici n-o să resusciteze economia, nici n-o să-i împiedice pe tineri să plece din ţară, nici n-o să rezolve problema lipsei specialiştilor din anumite domenii. N-o să facă decât să umfle buzunarele universităţilor.
