„TeatrUngheni” este o trupă de actori, care a adus teatrul la Ungheni. A fost înființată în anul 2021 de către ungheneanul Edgar Bunea. Împreună cu tinerii, care sunt elevi, au adus o nouă viață culturală în orașul Ungheni. Au reușit să pună în scenă până la acest moment șapte spectacole. În acest interviu, fondatorul trupei ne povestește despre motivația sa, obstacolele întâlnite și speranțele pentru viitorul teatrului local.
— Ce te-a inspirat să înființiezi o trupă de teatru la Ungheni?
— Cel mai probabil că am înființat această trupă din setea și nevoia de Artă, pe care am căpătat-o la facultatea din Galați. Drumul meu de realizare a acestei idei, a fost unul anevoios, dar cu siguranță foarte util. În anul 2021 am înființat această trupă, pur și simplu, de a cultiva „Teatru” în societatea, în care am crescut eu. Evident că nu am luat în serios și nu am sperat la rezultate enorme. Dar timpul a demonstrat că această provocare, mi-a fost utilă, atât mie cât și tuturor tinerilor, care au făcut sau fac parte din această trupă.
— Care a fost reacția comunității locale la inițiativa dumneavoastră?
— Încă din start, oamenii s-au uitat sceptic la această idee, pentru că era ceva nou pentru orașul nostru și nimeni nu înțelegea ce este asta și cum este să ai un teatru în oraș și să vii la un spectacol autohton. Din fericire publicul a reacționat foarte bine. La început, chiar au fost cointeresați să vadă rezultatul muncii noastre. Acest început a fost posibil și datorită doamnei Silvia Zagoreanu, care era atunci directoarea Palatului de Cultură, și dumneaei a crezut în ideea mea și ne-a permis să facem repetiții în sala 203. Și de acolo a început istoria „TeatrUngheni”.
— Aveți parteneri care vă susțin proiectul? Dacă da, cine sunt aceștia și cum vă sprijină?
— Nu. Nu avem parteneri. Singurul partener care există în acest proiect sunt Eu și sub o formă sau alta Palatul de Cultură, dar toate cheltuielile și toată răspunderea este a mea personală. Am încercat să facem câteva colaborări cu anumite instituții, dar evident că la început nimeni nu vede perspectiva în asemenea proiecte. De aceea, o să continui să lupt și să fiu principalul investitor/partener, care oferă timp, bani, muncă, pentru TeatrUngheni.
— Care sunt partenerii pe care ați dori să-i aveți alături în viitor pentru a sprijini trupa de teatru?
— Îmi place mult această întrebare, pentru că o pot interpreta din mai multe perspective. Cu siguranță cel mai important partener pentru noi, actorii, și, în general, pentru un teatru, este publicul. Pentru că public, deja trebuie să facă parte dintr-un spectacol. De aceea, ei sunt partenerii noștri principali, pe care, din păcate, nu-i prea avem. La fel cum nu avem nici parteneri, cu care să colaborăm și de care să fim oarecum ajutați/ susținuți. Și evident, că principalul partener, ar trebui să fie Primăria Municipiului Ungheni, dar, din păcate, acest parteneriat încă nu există. Din motive necunoscute. Cel mai probabil, ei au încredere în mine, că eu mă voi descurca și singur. Și le mulțumesc pentru aceasta.
— De ce credeți că nu sunt alături de voi?
— Sincer nu știu să răspund corect la această întrebare. Și eu mi-o pun zilnic. Și am primit-o des. Dar încă nu am reușit să-i găsesc răspuns. Singurul lucru pe care îmi rămâne să îl fac, este doar să presupun anumite lucruri. Cum ar fi, faptul că poate oamenii de aici nu au nevoie de asta (de teatru). Poate nu le este atât de importantă și interesantă cultura autohtonă. Poate eu nu par credibil? Poate nu le place de mine, că încerc să fac și să lupt pentru ce simt că e al meu și nu duc cont de părerea nimănui? Poate ei cred că știu să facă asta mai bine? Poate? Poate? Poate?.. Nu știu să răspund corect la această întrebare.
— Cum reușește trupa de teatru să supraviețuiască într-un oraș mic din Moldova? Care sunt principalele provocări pe care le întâmpinați?
— Trupa noastră încă există și cu siguranță va exista doar datorită faptului, că încă sunt tineri, care la TeatrUngheni și au găsit liniștea, și au găsit inspirația, și au găsit prieteni și, în general, s-au regăsit pe ei înșiși. Nu pot și nu vreau să folosesc cuvântul asupra viețui cu referire la trupa noastră, deoarece chiar dacă ne lipsesc anumite lucruri noi încercăm să ne descurcăm. Dar principalele provocări și principalele lipse pe care le are trupa noastră și probabil una dintre cele mai mari este LIPSA LUMINILOR DE TEATRU. Aceasta este principala provocare a trupei noastre, suntem nevoiți să închiriem lumini. Suntem nevoiți să ne supunem după un anumit program, doar pentru a putea juca un spectacol sau două, într-o lună de zile. Uneori, putem cheltui mai mult de jumătate de buget încasat, doar pentru lumini. Plus la asta, evident că ne lipsește un buget, pe care să-l putem folosi în favoarea acestei trupe, de exemplu, de a îmbunătăți scena de spectacol, de a aduce diverși regizori, scenografi, coregrafi, care să ajute la îmbunătățirea proiectelor trupei noastre. Provocări există multe, însă principala provocare a noastră este LIPSA LUMINILOR DE TEATRU și LIPSA PUBLICULUI.
— Ce strategii utilizați pentru a atrage publicul local la spectacolele voastre?
— Evident că strategia principală de a atrage publicul, în timpurile noastre, este social media. Pe paginile noastre postăm unele repetiții sau unele secvențe din spectacole. Recent, în luna iunie, am împărțit bilete pe gratis la spectacol, urmăritorilor noștri. Facem giveaway-uri, distribuim pe diverse pagini cu mulți ungheneni abonați sau urmăritori, invităm grupuri de voluntari, punem afișe prin oraș, prin școli, prin grădinițe. Practic, încercăm prin diverse modalități, să ajungem, să se știe de noi și de spectacolele noastre.
— Cum vedeți dezvoltarea trupei de teatru în următorii ani? Aveți planuri de extindere sau de colaborare cu alte teatre din țară sau străinătate?
— Eu sper și cred că datorită acestui articol și nu doar. Și datorită muncii pe care noi o depunem zi de zi, în sala de repetiții, proiectul nostru „va înflori” și publicul din Ungheni, va înțelege valoarea teatrului, în societatea noastră. Și cu siguranță, văd acest proiect mult mai organizat și mult mai apreciat de autoritățile locale și nu doar de acestea. Evident că orice colaborare, cu orice teatru și cu orice regizor, va fi în folosul trupei noastre. Arta, se face cu oameni și pentru oameni, de aceea orice mână de ajutor sau orice idee este binevenită. Pentru îmbunătățirea TeatrUngheni.
— Ce rol joacă arta și cultura în dezvoltarea personală și comunitară, în opinia dumneavoastră?
— Cultura și arta reprezintă nivelul de educație a oricărei societăți. Exemple bune pe care le putem avea sunt țările europene în care oamenii sunt învățați să meargă la teatru și înțeleg valoarea culturii pentru dezvoltarea personală și comunitară. Prin artă putem să ne exprimăm. Putem să vorbim despre ce am trăit, ce am simțit, sau ce am văzut, sau ce am învățat. În sălile de concerte ori de spectacole, oamenii trebuie să vină, ca să mediteze, să admire actul artistic, să fie atent la acesta. De aceea arta și cultura au o semnificație importantă, pentru că ea purifică omul, îl face mai empatic. Și îl învață, că educația este primordială, pentru dezvoltarea societății în care trăim.
— Cum implicați tinerii din Ungheni în activitățile trupei de teatru? Există programe de educație teatrală pentru ei?
— Poți spune că în orașul Ungheni mereu au fost tineri implicați și activi, care pe parcursul vieții au demonstrat că acest oraș, creează și aduce genii. De aceea,probabil am simțit că principalii piloni cu care aș putea crea această trupă sunt tinerii și evident că implicarea lor în acest proiect este colosal de important. Programul de educație teatral, pe care îl folosesc, este cel pe care l-am studiat la facultate și implicit, experiențele mele cu diverși profesori de actorie și regizori. Între timp, am mai studiat eu diverse programe și metode de predare, a artei actorului.
— Care a fost cel mai memorabil moment de când ați înființat trupa de teatru?
— Pot spune, că fiecare zi petrecută în sala de repetiții sau în sala de spectacol, au fost memorabile, pentru că intensitatea cu care lucrăm acolo, ne marchează oarecum, pe fiecare dintre noi. Și de aceea, orice moment de acolo, încercăm să-l facem cât mai special. Dar cel mai memorabil moment pe care l-am avut, legat de trupa TeatrUngheni, au fost aplauzele de după primul spectacol, atunci când erau 120 sau 140 de oameni în picioare, în sala mică și aplaudau cu lacrimi în ochi. În același timp eu conștientizam că am reușit să aduc „Teatru” la mine acasă. Și din acel moment am fost supramotivat de a continua acest proiect.
