Să trezești două adolescente cu noaptea în cap, după ce seara trecută nu te-au convins să le lași singure în resort, apoi să pornești cu ele la un drum de 200 km prin junglă, este ca și cum ți-ai programa două ore și jumătate de spa într-o liniște totală. Mergem spre Chichen Itza, în inima peninsulei Yukatan.
Jungla – mai joasă decât îmi imaginam și deasă ca peria. Fără toporișcă nu faci nimic. S-o străbați pare imposibil. Satele care apar pe neașteptate de-a lungul drumului, ocupă porțiuni defrișate în mijlocul sălbătăciei de un verde intens.
Femeile, în rochii imaculat de albe, brodate multicolor la piept și pe mâneci, duc niște vase mari proptite de șolduri. Au semințe de porumb în ele. Sau făină proaspăt măcinată. Depinde dacă vin sau pleacă de la moara din centrul satului. Se pregătesc de micul dejun, să aibă pentru terci sau pentru tortilla din făină de porumb pentru ziua curentă. Mâine vor merge iar la moară.
Casele ovale, construite din lemn și unse cu un amestec de humă și paie, au acoperișul din stuf, iar podeaua din ciment. Vedem asta din mers. Pentru că ușa nu este decât o tăietură în centrul construcției, iar altele două tăieturi mai mici de o parte și alta a ușii servesc drept ferestre. În spatele casei mai este o tăietură mare, în dreptul ușii din față. Ca să poată circula aerul (să se facă curent).
Dimensiunile caselor diferă mai mult în lungime,în dependență de numărul de membri ai familiei. în lățime sunt cam toate la fel, cât să poată fi atârnat un hamac de la un perete la altul. Mobilierul din unica odaie constă din câteva hamace paralele și niște funii legate de la o bârnă la alta, pe care stau atârnate hainele. În unele case mai puteai vedea și câte un scaun pe colț.
În ogradă, copii cu buricul gol, purceluși și găini cu moț se ascundeau la umbra copacilor de mango, înfruptându-se din fructele de pe jos. În grădină, porumbul, cartofii, varza, ceapa, morcovul și alte bunătățuri mai exotice creșteau fiecare în cuibul său. Pământul pe Peninsula Yukatan este foarte pietros și țăranii sunt nevoiți să sape cuiburi în piatră, de cele mai multe ori cu ajutorul explozivelor, apoi să umple aceste găuri cu pământ adus din junglă.
Resursele de apă sunt în mare parte subterane, peninsula nu are râuri în interior. În schimb e plină de cenote, un fel de fântâni naturale, săpate de natură.
Observând toate acestea, cu atât mai mult ne-a impresionat Chichen-Itza – cel mai important centru al civilizației Maya, care și-a avut perioada de glorie între secolele 2 și 9 a e.n.. Cunoscută pentru realizările în arhitectură, matematică, calendaristică, astronomie, civilizația Maya se evidențiază printre culturile mezoamericane prin cel mai sofisticat sistem de scriere, și unicul care a fost descifrat până acum.
Am avut un ghid bun, că până și adolescentele noastre au uitat să fie supărate.
Călătoria noastră a fost în 2003 și pe atunci încă se putea urca pe treptele templului Kukulkan. A fost o provocare. Înclinația de 45 de grade face urcușul anevoios, dar și mai anevoioasă a fost coborârea. Având și copiii cu noi, acolo sus, fără balustrade și cu pietrele de la margini măcinate, am răsuflat ușurată când ne-am văzut din nou la sol.
Kukulkan s-ar traduce Șarpele cu Pene, care era venerat de poporul Maya. Un șarpe care putea zbura, până la soare în unele istorii sau până la fundul oceanului în altele și care coboară pe scările templului la fiecare solstițiu de iarnă în formă de umbre.
Am învățat foarte multe în acea zi, lucruri despre care încă o să povestesc. Dar faptul că și peste atâția ani îmi amintesc detalii mai mărunte este datorită faptului, că la sfârșitul zilei, adolescentele noastre ne-au mulțumit pentru insistența de a le lua cu noi. Cine are sau a avut adolescenți, înțelege semnificația evenimentului.
Călătoriți cu copiii, o să fiți surprinși câte își vor aminti peste ani chiar și din călătoriile la o vârstă fragedă.
Nota redacției: Elena Dragalin a călătorit pe toate continentele. Aceasta împreună cu familia a vizitat aproximativ 70 de țări ale lumii. Locuiește de mai mulți ani în SUA, mai exact 25. Îi place să scrie și să se împărtășească cu impresiile din călătorii. Spune că oriunde nu ar merge vede lucruri care îi amintește de Moldova și se minunează cât de mult ne asemănăm cu toții, vede și lucruri pe care am putea să le împrumutăm ca să facem să fie mai bine și mai frumos și la noi, vede lucruri pe care ar trebui să le evităm. Despre asta îi place să scrie.
