Îmi amintesc că se vorbea cândva despre viața fericită în Uniunea Sovietică și despre una nenorocită, săracă în America. Acum aceste două lumi și două moduri de viață, una cu semnul plus, cealaltă cu minus, au încăput în mica noastră Moldovă.
Cred că pe vremuri cultul personalității lui Stalin a fost mai ușor de risipit decât acum cultul personalității celor bogați. Cum s-a întâmplat că nu am făcut ce trebuie, că au ajuns la putere oameni care se gândesc numai la averea lor? Acum, când auziți că judecătorii, procurorii pleacă, chiar dacă nu de bună voie, din posturi cu indemnizații de aproape o jumătate de milion, ți se ia graiul. Trăim cu adevărat în aceeași țară cu ei? De ce pentru noi, cetățeni obișnuiți, nu sunt bani de salarii normale care le-ar permite tinerilor să nu plece din țară, de pensii ce nu ne-ar umili pe noi, bătrânii? Cum de s-a întâmplat că unii trăiesc ca în sânul lui Dumnezeu, iar alții își duc zilele în sărăcie? Despre salariile celor care primesc sute de mii de lei se vorbește rar, cu excepția cazurilor în care vreun funcționar a întrecut măsura, însă despre cele câteva sute de lei aruncate pensionarilor, persoaneler cu dizabilități se spune la toate canalele de televiziune. Aș dori să fie o oarecare echitate dacă țara este atât de săracă. Deși e săracă poate, fiindcă guvernanții și-au pierdut obrazul când și-au fixat astfel de salarii și, în același timp, mai și fură?
