„Vorbirea este un instrument uimitor de puternic, dar este nevoie de multă inteligență pentru a-l folosi” – Hegel.
Se știe că a vorbi în public, a ține un discurs este o mare artă. Unii oameni care mânuiesc cu dibăcie cuvântul se descurcă bine în acest sens, iar cei ce îi ascultă sunt încântați de cele auzite. Pentru alții însă a face acest lucru este foarte dificil, aceștea ar prefera mai bine să descarce un vagon cu lemne sau să alerge o distanță lungă, decât să urce pe o scenă, să apară la televizor, sau să acorde un interviu.
Frica pentru a vorbi în public este problema numărul unu pentru mulți moldoveni. Nu rareori se întâmplă ca atunci când apar în fața unui public, sau în fața unei camere de luat vederi, aceștia să se simtă într-un disconfort total (deși unii sunt perfect capabili să vorbească despre subiect), însă apar palpitațiile, li se usucă în gât, le crește tensiunea, li se înmoaie picioarele. De emoții unii uită chiar cum îi cheamă, se încurcă în cifre, ani și locuri.
Nu rareori mi s-a întâmplat și mie să observ asemenea momente, fiind pe post de jurnalistă, dar nu îi judec, căci sunt conștientă de faptul că oamenii au diferite caractere, temperamente și sunt dominați de unele frici pe care nu le pot ușor depăși. Atunci când apar în fața unui public intervine frica de vulnerabilitate, de necunoscut, frica de a fi sub reflector, frica de a greși, de a eșua ori de a fi ridicol.
„Nu rosti cuvinte aspre, căci se vor îndrepta împotriva ta. Cuvintele spuse la mânie rănesc, iar răul se întoarce” – Buddha
Vorbirea poate avea un rol negativ când este agresivă, neprietenoasă, eminamente critică, când este utilizată pentru ameninţări, injurii, răutăţi. În această categorie se înscrie şi bârfa, adică difuzarea de informaţii defăimătoare, răutăcioase, inventate la adresa altor personae. Este valabil acest lucru atunci când ne supărăm, cănd ni se întâmplă ceva, când suntem ofensați de cineva. Apare retorica întrebare, de ce în acel moment cuvintele curg de la sine, acuzațiile, blamările, blestemele și insultele nu întârzie să apară. Poate de aceea că se lovește în Eu-l nostru, în propriile trăiri și sentimente? A vorbi, a te expune în public este o mare artă, dacă posezi o asemenea abilitate poți ușor ajunge la sufletul omului, poți fi convingător, folosind argumente clare și reale și nu discursuri periate, pentru a umbla la emoțiile și sentimentele celor care ascultă.
Este de menționat faptul că mulți oameni au reușit în afaceri, în politică sau în viața de zi cu zi pentru că cuvântul s-a legat cu fapta, au avut încredere în ceea ce spun și promit, au avut capacitatea să fie convingători prin faptul că au avut o claritate în gândire, vorbe și fapte. Arta oratorică, discursul aranjat și gândit în public nu este ceva cu care te naști neapărat, munca și dorința de a evolua sunt ingredientele principale în atingerea acestui succes.
