Editorialul va fi începutul unui alt material pe care îl veți găsi în pagina a opta. Săptămâna trecută la Ungheni, în orașul, de care cu toții suntem mândri, în special că în ultima perioadă acesta s-a dezvoltat mult, arată încă și mai frumos, se întâmplă și lucruri mai puțin plăcute, chiar urâte de tot.
Lucruri care ne dovedesc că încă nu am scăpat de caracteristicile oamenilor de peșteră. Altfel nu îmi pot explica acțiunile unora. Cum, Doamne, un om din secolul XXI să dea foc unor containere care au menirea de a colecta gunoiul, făcut tot de noi, locuitorii acestui oraș de pe malul Prutului? Da, s-a scris că de la un muc de țigară s-ar fi aprins, dar mie se pare prea puternic acel chiștoc ca să ardă șase containere, plus și carcasa de lemn a platformei. Imaginile care au fost publicate pe pagina primăriei erau parcă desprinse din Apocalipsă sau poate numai mie mi s-a părut acel tăciune de la lemnul, care dădea o altă notă parcării, ceva sinistru sau roata care era tot ce rămăsese dintr-un container. Pe mine mă sperie multe lucruri, dar mă înfricoșează de-a binelea incendiile și urmările care survin. Când eram mică, casa părintească a ars și ani la rând într-o grămadă de lemne din ogradă mai găseam câte o scândură cu un capăt ars, dovada unei tragedii care ne-a urmărit și ne urmărește.
Acum să revin la subiectul nostru, care e despre bunul public. Noi nu suntem un popor asumat, noi nu știm nici responsabili să fim, pentru că mai orbecăim încă în apele unei inconștiențe sociale. Noi nici nu ne obosim să înțelegem care e rostul acestei expresii „bun public”. Ni se pare că tot ce e pe stradă e al primăriei și al primarului. Și dacă cumva am prins o ranchiună pe acesta sau pe oricare alt funcționar public luăm, pur și simplu, și stricăm, ardem, vandalizăm.
Se tot vorbește de turism. Iată eu am avut oportunitatea pentru câteva ore să fiu un fel de ghidă. Ne-am dus la locomotivă, care e amplasată ca monument în scuarul din preajma Palatului de Justiție. S-a făcut de atâtea ori curat în acea zonă, s-a vopsit acea locomotivă și, când am ajuns să arăt și să mă mândresc cu acel monument despre care am scris și eu, l-am găsit iar în gunoi și inscripționat cu fel de fel de declarații deocheate. Ce fel de turism cu monumente în gunoi și vandalizate poate fi vorba? Nu dau vina pe autorități, pentru că aceștia încearcă să mențină zona curată (am scris mai sus), dar vorbesc despre, noi, cetățenii. Ar trebui să fim responsabili, să înțelegem ce înseamnă, de fapt, bun public? Ca să lămurim o dată și pentru totdeauna acest termen și ca să nu mai opinăm cu sintagma „că nu am cunoscut”. Deci, conform dicționarului juridic bunurile publice sunt cele ce aparțin domeniului public și sunt de uz sau de interes public, declasate ca atare prin acte normative. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri aparține statului și unităților administrativ-teritoriale, care exercită posesia, folosința și dispoziția asupra lor, în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
Evident că apare o altă întrebare – ce înseamnă statul. Statul suntem eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele. În rezultat, bunul public e al tuturor. Și dacă nu putem lua acasă o bucată de trotuar, spre exemplu, îl păstrăm, pentru că știm că o bucățică din el ne aparține. Așa ar trebui să funcționeze lucrurile. La noi e exact pe invers. Dacă nu se ia asfaltul acasă și nici mașini de mare tonaj nu au ca să-l distrugă, atunci vandalizăm, dăm foc sau în sens direct își fac nevoile fiziologice în stradă.
Să lăsăm autoritățile publice cu păcatele și conștiința lor (mă refer la problema cu toaletele publice), dar noi să păstrăm bunul public acela care este la moment. Și chiar dacă sună a clișeu – asta va duce la dezvoltarea țării noastre. Păstrăm una, ne rămân bani pentru a investi în altceva și așa vom avea un rezultat, care ne va face să ne mândrim cu statul Republica Moldova.
